În ultimele trei zile, trei persoane au decedat din cauza intoxicațiilor cu fum

Publicat: 07 10. 2013, 16:53
Foto: hotnews.ro

În ultimele trei zile, trei persoane din județele Sibiu și Mureș au murit intoxicați cu fum după ce coșurile caselor în care locuiau s-au înfundat, potrivit unui comunicat E.ON Gaz, citat de Mediafax.

Numai în ultimele trei zile, în localităţile Blăjel – judeţul Sibiu şi Bahnea – judeţul Mureş trei persoane şi-au pierdut viaţa ca urmare a asfixierii cu monoxid de carbon, aceste incidente tragice fiind cauzate de coşuri de fum obturate„, se arată în comunicat.

De la începutul anului au fost înregistrate 14 decese din cauza intoxicațiilor cu fum.

Principala cauză a incidentelor a fost utilizarea unor surse de încălzire alimentate cu gaze naturale, recordate la coșuri de fum necurățate sau înfundate și folosirea unor sobe stricate sau neracordate la coșuri.

Potrivit statisticilor Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), la nivel național, coşurile de fum fără protecţie, neetanşate sau obturate şi care nu permit evacuarea gazelor arse au provocat circa 1.700 de incendii la locuinţe, în perioada 1 septembrie 2012 – 31 august 2013.

Astfel, consumatorii de gaze naturale trebuie să se asigure de verificarea şi curăţarea coşurilor de fum de cel puţin două ori pe an, una dintre verificări trebuind să fie efectuată neapărat înaintea începerii sezonului rece, exclusiv prin intermediul firmelor de coşărit sau al persoanelor autorizate să efectueze asemenea intervenţii. Această operaţiune cu rol esenţial în prevenirea incidentelor grave este obligatorie, fiind stipulată atât în legislaţia română cât şi în cea europeană„, arată E.ON Gaz.