Înlocuitor pentru Alin Trășculescu: PDL a numit un președinte interimar la organizația din Vrancea

Publicat: 13 11. 2012, 10:56

Partidul Democrat Liberal l-a desemnat președinte interimar al organizației județene a partidului din Vrancea pe Gabriel Postolache, primar în comuna Țifești.

Acesta îl va înlocui pe deputatul Alin Trășculescu, cercetat pentru trafic de influență, instigare la fals în înscrisuri și instigare la spălare de bani.

„Prin dispoziţie de preşedinte, conform statutului Partidului Democrat Liberal, la Organizaţia PDL Vrancea s-a numit o conducere interimară în persoana lui Postolache Gabriel, primar în comuna Ţifeşti a judeţului Vrancea”, informează PDL într-un comunicat remis Mediafax.

Vasile Blaga anunța, luni, schimbarea din funcție a lui Alin Trășculescu, spunând că PDL nu îl mai susține politic pe acesta. Totuși, Trășculescu va rămâne pe listele parlamentare pentru un nou mandat, deoarece numele său nu mai poate fi retras de pe liste.

Preşedintele PDL a precizat că Trăşculescu rămâne membru al partidului până când va fi eventual arestat. „În momentul în care se va prezenta în faţa instanţei şi va fi arestat, pe loc îl vom da afară din partid”, a spus Blaga.