Intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, amânată până la 1 iulie

Publicat: 30 01. 2013, 16:33

Intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă a fost amânată până la 1 iulie, în urma unei ordonanțe de urgență a Guvernului.

Hotărârea a fost luată pentru finalizarea procedurii de reexaminare a propunerii privind degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea judecătorilor și întregului sistem judiciar.

Ordonanţa de urgenţă modifică Legea 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Ordonanţa prorogă până la 1 iulie 2013 şi termenul de intrare în vigoare a Legii 115/2012 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, pentru corelarea cu data intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă.

„Urgenţa actului normativ este justificată de faptul că neadoptarea măsurilor ar duce la blocaje la nivelul instanţelor şi la sporirea numărului proceselor având ca obiect judecarea recursurilor, în condiţiile în care infrastructura necesară funcţionării noului sistem procesual civil nu este suficientă. Prin urmare, intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă se amână pana la data de 1 iulie 2013”, transmite Guvernul României.