PSD a decis întrebarea care îl poate lăsa pe Ilie Bolojan fără mandat. Cum a fost formulată și ce a punctat Grindeanu

PSD a decis întrebarea care îl poate lăsa pe Ilie Bolojan fără mandat. Cum a fost formulată și ce a punctat Grindeanu
Sursa foto: Inquam Photos / Simion Sebastian Tătaru

A fost făcută publică întrebarea decisivă din PSD care îi poate retrage mandatul lui Ilie Bolojan. Conducerea Partidul Social Democrat a stabilit, luni dimineață, întrebarea care va sta la baza unei consultări interne decisive pentru viitorul actualei coaliții de guvernare. Evenimentul, intitulat sugestiv „Momentul adevărului”, are loc la Palatul Parlamentului și ar putea schimba radical scena politică.

Decizia vine într-un context tensionat, marcat de conflicte tot mai vizibile între partenerii de guvernare.

Care este întrebarea decisivă la care trebuie să răspundă membrii PSD

Formularea aleasă de liderii PSD este una directă și critică la adresa actualului Executiv, vizând în mod explicit poziția premierului.

„Având în vedere prăbușirea economico-socială din ultimele 10 luni — cu recesiune, inflație, afaceri care se închid, șomaj, scăderea investițiilor publice și a nivelului de trai, în special pentru tineri, pentru pensionari și categoriile vulnerabile — plus lipsa dialogului real în Coaliție și cu partenerii sociali:
Considerați că PSD trebuie să îi retragă sprijinul politic prim-ministrului Ilie Bolojan? (Răspuns: DA/ NU)”.

Sorin Grindeanu a declarat, luni, că întrebarea supusă votului în cadrul referendumului intern a fost stabilită în conducerea partidului fără niciun vot împotrivă.

“E o întrebare pe care, așa cum am spus, am adoptat-o în Biroul Permanent Național, fără niciun vot împotrivă, mai multe amănunte, diseară”, a spus Grindeanu.

Întrebarea decisivă din PSD care îi poate retrage mandatul lui Bolojan. Câți social-democrați participă la consultare

Aproximativ 5.000 de membri ai partidului sunt așteptați să voteze în cadrul acestei consultări interne. Procedura amintește de mecanismul folosit anterior atunci când PSD a decis intrarea la guvernare alături de PNL, USR, UDMR și reprezentanții minorităților naționale.

Rezultatul votului va avea un rol esențial în stabilirea direcției politice oficiale a partidului.

Ce semnale a transmis Sorin Grindeanu

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a lăsat să se înțeleagă că schimbările sunt inevitabile, anunțând o nouă etapă pe scena politică. Acesta a afirmat anterior că „de luni, vom avea o nouă realitate politică”, sugerând o posibilă ruptură de actualul Executiv.

Ce urmează dacă PSD retrage sprijinul politic

În cazul unui vot favorabil retragerii sprijinului, social-democrații ar urma să îi acorde premierului Ilie Bolojan un termen limită pentru a-și da demisia.

Dacă acest lucru nu se va întâmpla, PSD ar putea retrage miniștrii din Guvern, ceea ce ar duce automat la schimbarea structurii Executivului și la intrarea acestuia într-o perioadă de interimat de 45 de zile, potrivit Știripesurse.

Relația dintre liderii coaliției s-a deteriorat rapid în ultimele zile. Schimburile de replici dintre Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan au devenit tot mai dure, inclusiv în apariții televizate. Liderul PSD i-a cerut premierului explicații privind acuzațiile făcute anterior, întrebând de ce nu au fost sesizate instituțiile competente.

Întrebarea decisivă din PSD care îi poate retrage mandatul lui Bolojan. Ce spune premierul despre o eventuală demisie

Premierul a respins ideea retragerii din funcție și a precizat că a făcut demersurile necesare acolo unde au existat suspiciuni. În același timp, el a vorbit despre situații de „iresponsabilitate managerială” și a subliniat că beneficiază în continuare de sprijinul Partidul Național Liberal.

Mai mult, Bolojan a avertizat, în cadrul unei declarații pe B1 TV, că o eventuală criză politică generată de PSD ar putea rupe definitiv relațiile dintre cele două partide.