Ioan Mang: Victor Ponta nu mi-a cerut demisia, însă o voi depune dacă ajută partidul și Guvernul
Ioan Mang, ministrul Educației, a declarat vineri că nu se gândește încă să demisioneze și că nici nu i-a fost cerut lucrul acesta de către primul ministru Victor Ponta. Totuși, Mang spune că dacă demisia lui va ajuta PSD-ul și imaginea guvernului, o va depune.
„Deocamdată, nu mă gândesc să demisionez. (…) Avem multă treabă de făcut la Educaţie”, a spus Mang, la Antena 3.
În legătură cu scandalul de plagiat în care este implicat, Mang a spus că încă nu a luat legatura cu autorul articolului care face obiectul plagiatului și este mirat de rapiditatea cu care au făcut alții aceasta, reușind să primească răspunsul într-o oră. Tot în contextul acestui scandal, Mang a dat ca exemplu o lucrare ce îi este atribuită, apărută pe un site din Ucraina, subliniind că nu a trimis niciodată astfel de materiale în această ţară,
Ministrul a repetat și de această dată că acuzațiile de plagiat ce îi sunt aduse ar putea avea motivare politică.
Joi seară, premierul Ponta a declarat că a cerut Academiei Române ca un grup de specialişti să verifice acuzaţiile de plagiat formulate la adresa lui Mang, iar dacă acuzațiile se confirmă, ministrul Educației va trebui să demisioneze.
PDL a cerut miercuri demisia ministrului Educaţiei „pentru faptul că întreaga operă pe care o are este un plagiat de duzină”, după cum a declarat președintele partidului, Emil Boc. Acesta din urmă a prezentat un articol al lui Ioan Mang pe care l-ar fi publicat în 2003 la Craiova şi care, conform PDL, reprezintă „în integralitate o copie a unui alt articol ştiinţific al unor autori japonezi”.