Ioana Constantin (PMP): Când se termină aplauzele pentru PNRR, poate răspunde cineva cum de agricultura a fost lăsată pe afară

Ioana Constantin (PMP): Când se termină aplauzele pentru PNRR, poate răspunde cineva cum de agricultura a fost lăsată pe afară
Foto: Ioana Constantin / Facebook

Ioana Constantin, membră PMP, a atras atenția că în Planul Național de Redresare și Reziliență, aprobat luni de Comisia Europeană, nu există niciun proiect de anvergură pe agricultură.

„Când se termină aplauzele pentru PNRR, poate răspunde cineva cum de agricultura a fost lăsată pe afară; n-avem în PNRR niciun proiect de anvergură pe agricultură. Irigațiile au fost scoase din PNRR pentru că (1) n-am fost în stare și nici n-am vrut să negociem; (2) n-am fost în stare să punem la dispoziția Comisiei dovezile solicitate, ne-o spune direct Comisia. Unii analiști spun și că electoral nu avea același impact proiectul pe agricultură cum au alte domenii. Cinism și lașitate”, a scris Ioana Constantin, marți, pe Facebook.

Ea s-a arătat de părere că demisia lui Adrian Oros de la Ministerul Agriculturii scoate în prim-plan trei probleme cu care se confruntă sectorul, și anume scoaterea din PNRR a proiectului privind irigațiile și sistemul antigrindină, subfinanțarea și „mafia care calcă în picioare producătorii autohtoni”.

„Demisia de azi a ministrului Oros pune cu onestitate pe masă 3 probleme ale agriculturii:

  1. Scoaterea din PNRR a proiectului care se referea la irigații și sistemul antigrindină;
  2. Subfinanțarea;
  3. Mafia care calcă în picioare producătorii autohtoni. Desigur, aici vorbim mai ales despre complicitatea autorităților și zonei politice.

Și, totuși, vine cineva în fața producătorilor români să le explice de ce suntem mereu incapabili să le apărăm interesele și să negociem corect pentru România și pentru agricultura românească?! Domnule Cioloș? Domnule Ghinea?”, a conchis Ioana Constantin.