Ion Iliescu: Guvernul să sprijine INS în finalizarea recensământului, pentru ca CCR să țină cont de acesta

Ion Iliescu: Guvernul să sprijine INS în finalizarea recensământului, pentru ca CCR să țină cont de acesta
Foto: evz.ro

Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a cerut, joi, Guvernului să sprijine Institutul Național de Statistică (INS) pentru finalizara recensământului, în urma căruia ar trebui să rezulte o populație de 15 milioane de persoane de peste 18 ani, urmând ca CCR (Curtea Constituțională) să țină cont de rezultat, arată Mediafax.

Fostul președinte a scris pe blogul personal că de la aderarea României la Uniunea Europeană (UE), peste două milioane de români au plecat în străinătate, dintre care o parte fie au renunţat la cetăţenie, fie şi-au stabilit domiciliu în stabil în străinătate, însă o mare parte şi-au păstrat dreptul de vot. 

Directorul Institutului Naţional de Statistică a menţionat că, în ceea ce priveşte populaţia – s-a înregistrat un total de circa 19 milioane locuitori – ceea ce este pe deplin realist. Cred că s-ar impune ca, de urgenţă, guvernul să dispună măsuri de sprijinire a Institutului Naţional de Statistică pentru finalizarea lucrărilor recensământului privind doar structura populaţiei, lăsând restul componentelor recensământului să se finalizeze când va fi posibil„, susține Iliescu.

Preşedintele de onoare al PSD susţine că din cifra de 19 milioane de locuitori existenţi în 2011, după „extragerea cifrei celor care nu au împlinit 18 ani – adică cca 4 milioane cetăţeni minori” se va ajunge la cifra „alegătorilor care pot figura pe listele permanente – adică circa 15 milioane alegători aflaţi pe teritoriul României„.

Ultima oră
00:49 - Asztalos Csaba (CNCD), despre minoritățile sexuale: Sunt concetățeni care suferă, nu sunt tratați în demnitatea lor umană. Prejudecățile sunt exploatate / Subiectul, parte din așa-zisul război hibrid-mediatic promovat de Rusia (VIDEO)
23:43 - Restanțierii la energie electrică și gaze vor putea fi debranșați. Guvernul a abrogat prin OUG prevederea care interzicea deconectarea rău-platnicilor pe perioada stării de alertă
23:37 - Incendiu de vegetație în Corbeanca. Flăcările s-au răspândit rapid din cauza vântului
22:48 - Grecia, în lupta cu flăcările. Incendiile de vegetație pun în pericol orașele de la periferia Atenei: Este dramatic! Tuturor ne este frică (VIDEO)
22:48 - Irineu Darău, candidatul-surpriză la șefia USR-PLUS: Sunt foarte multe probleme interne. Ceva trebuie să se schimbe în conducerea partidului. Abia aștept dezbaterile cu cei doi contracandidați (VIDEO)
22:24 - Situație dramatică în Grecia. Românii plecați în vacanță au primit avertizarea RO-Alert, din cauza incendiilor puternice de vegetație. O autostrada este închisă
22:10 - Sfârșitul unei ere | Ce performanțe a reușit Leo Messi la FC Barcelona: Lista trofeelor câștigate
22:04 - Cod roșu de vijelii și ploi torențiale, valabil în România. Rafalele vor depăși 100 km/h
21:56 - Acoperișul unui bloc din Lupeni, smuls de vântul puternic și aruncat peste mașini. Două autoturisme au fost avariate (FOTO)
21:45 - E oficial: Aventura lui Leo Messi la Barcelona s-a terminat. Anunțul clubului