Ionel Dancă, despre OUG privind organizarea anticipatelor: „În momentul în care prim-ministrul va decide va fi trimisă la publicare în Monitorul Oficial”
Ordonanța de urgență care reglementează organizarea alegerilor anticipate din punct de vedere tehnic va fi trimisă către Monitorul Oficial pentru publicare când va decide premierul, a declarat Ionel Dancă, șeful Cancelariei primului-ministru, potrivit Agerpres.
„În momentul de faţă nu există o decizie a prim-ministrului legată de acest act normativ, în momentul în care prim-ministrul va decide va fi trimisă la publicare în Monitorul Oficial”, a anunţat Ionel Dancă, la finalul şedinţei de Guvern.
Întrebat dacă proiectul de act normativ are şi avizul Consiliului Economic şi Social, Dancă a precizat că OUG adoptată de Guvern „îndeplineşte toate condiţiile legale pentru a fi trimisă la publicare”.