Ipoteză șoc: Șerban Ionescu ar putea fi diagnosticat greșit cu boala Lyme

Publicat: 23 05. 2012, 19:38
Foto: libertatea.ro

Medicii verifică ipoteza ca îndrăgitul actor Șerban Ionescu să fi fost diagnosticat greșit cu boala Lyme.

”Testele uzuale de identificare a anticorpilor, în cazul bolii Lyme, nu sunt foarte specifice” a declarat directorul Institutului Național de Sănătate Publică, dr. Adriana Pistol. Altfel spus, pot apărea reacții fals pozitive. Pentru a se confirma diagnosticul de boală Lyme, trebuie făcute teste suplimentare. Acestea se fac la Institutul Cantacuzino. Dr. Pistol nu știe dacă în cazul lui Șerban Ionescu s-au făcut testele suplimentare, la INSP raportările nefiind însoțite de numele pacientului.

Prof. Gabriel Ionescu, de la IC Cantacuzino, a spus că din cunoștințele lui nu s-a cerut la Institut o testare în cazul lui Șerban Ionescu, dar nu poate exclude posibilitatea. El a mai adăugat pentru DCNews că Institutul se confruntă cu multe cazuri de diagnostic greșit. “Sunt câteva persoane care și-au făcut o faimă din a diagnostica borelioza: un veterinar, un biolog sau un laborant, de la alte clinci, mai ales private. Ne trezim cu pacienți care au acest diagnostic și care cheltuie degeaba mulți bani, până ajung la un laborator de referință, unde se descoperă că a fost o reacție fals pozitivă. Mulți se sperie și merg în străinătate, fără să fie nevoie.”

Unii medici consideră că Șerban Ionescu ar avea scleroză laterală amiotrofică. Diagnosticul de borelioză sau boală Lyme i-a fost pus actorului după  semnele clinice, susținute de unele analize efectuate la Fundeni. Pentru a se vedea care din cele două diagnostice este corect, ar trebui să se facă investigații neurologice.