Judecătoarea Florița Boloș a fost condamnată la patru ani de închisoare cu executare

Publicat: 23 12. 2013, 15:52
Foto: luju.ro

Judecătoarea din Ineu, Florița Boloș, a fost condamnată, luni, la patru ani de închisoare cu executare, fiind acuzată de luare de mită, relatează Mediafax.

Curtea de Apel Timișoara a decis anularea sentinţelor date de judecătoarea Floriţa Boloş în dosarul pentru care luase mita.

Decizia Curții nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit procurorilor anticorupţie, în perioada 17 ianuarie – 10 iunie, judecătoarea Floriţa Boloş ar fi pretins şi primit în mai multe tranşe, de la două persoane, suma totală de 13.000 de lei şi 5.500 de euro, pentru ca, în schimb, să pronunţe o hotărâre civilă favorabilă uneia dintre cele două persoane, prin care se asigura transferul pe cale judiciară a dreptului de proprietate asupra unor terenuri.

Anterior, judecătoarea Boloş Floriţa instruise persoana beneficiară a hotărârii civile asupra documentelor pe care trebuie să le procure pentru a declanşa procese cu proprietarii unor terenuri despre care persoana afirma că intenţiona să le achiziţioneze, în aşa fel încât să se evite procedura legală, notarială şi să se creeze un presupus conflict juridic cu părţile contractante. În acest fel, persoana beneficiară urma să fie exonerată de plata taxelor şi onorariilor notariale şi să nu mai aştepte efectuarea măsurătorilor topogra ice a terenurilor dobândite, terenuri neîntabulate în cartea funciară şi evidenţiate doar în titlurile de proprietate„, precizau procurorii în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale.