Kelemen Hunor atrage atenția că un guvern trebuie format cât mai urgent: Medicii riscă să nu primească salariile (VIDEO)

Kelemen Hunor atrage atenția că un guvern trebuie format cât mai urgent: Medicii riscă să nu primească salariile (VIDEO)
Foto: Guvernul României / Facebook

Președintele Kelemen Hunor a declarat marți seara pentru B1 TV, în emisiunea moderată de Tudor Mușat că este urgentă formarea unui nou guvern pentru plata salariilor medicilor:

„Suntem în competiție cu timpul, nu unii cu alții, și aici eu săptămâna trecută am zis să vedem când putem să intrăm în Parlament cu programul d eguvernare și cu lista de guvern. Au spus că vom încerca în această săptămână. Nu ar trebui să amânăm prea mult. Sper ca săptămâna următoare s eva întâmpla. Avem lucrurile despre care am vorbit și nevoia de rectificare.

În sistemul sanitar sunt 74.000 de persoane care dacă nu se face rectificarea nu au cum să primească salariile. Medicii de la UPU, medicii rezidenți, cei de la DSP-uri, cei care sunt plătiți de la minister. Pe 25 noiembrie ar trebui să avem banii. Au zis că se poate face aceată rectificare și prin amendament la rectificarea precedentă, în Parlament. Plus bugetul, plus multe alte lucruri. Dacă nu putem să ne înțelege în 2-3 săptămâni nici în 4, nici în 5, nici în 8 nu putem să spunem noutăți.

Astăzi discuțiile aprinse erau despre aceste aspecte legate de impozite și taxe, câți bani avem să creștem pensiile. Fiecare este de acord să creștem pensiile peste 5% dar să vedem care este impactul bugetar, dacă reușim cu 10%, cu 7%, cu 11%, cu 12%…și mai ales cu pensionarii cu pensii mici”,a  spus Kelemen Hunor.

Acesta a subliniat că poate fi o soluție numirea prin rotație a premierilor, însă trebuie să fie președinți de partid.

Este o soluție, poate să fie o soluție dacă nu găsește altă soluție, atunci și această variantă poate funcționa. Nu este o problemă,nici de funcționalitate, nici politică dacă există încrederea necesară pot să merg pe această variantă. La prima rundă de negocieri la Cotroceni când se punea problema refacerii coaliției cu USR, asta a fost prima opțiune pentru noi. Eu am propus președintelui, dacă nu putem să mergem într-un singur pas, să mergem în doi pași, până în mai, până în iunie să dăm noi premierul până când ei se obișnuiesc unii cu alții după conflictele bine cunoscute, apoi să vină cu un alt premier. Se poate stabili și această formulă.Am impresia că fiecare are o oarecare reținere. Trebuie să fie președintele partidului premierul, dacă nu vrem să creăm alte dispute”, a declarat Kelemen Hunor.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.