Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice, timp de doi ani, vânzarea participaţiilor statului la companii şi bănci

Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice, timp de doi ani, vânzarea participaţiilor statului la companii şi bănci
Foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea care interzice, timp de doi ani, înstrăinarea participaţiilor statului la companiile şi societăţile naţionale, la bănci, cât şi la oricare altă societate la care e acţionar, indiferent de cota de participaţie deţinută. Măsura nu se aplică operaţiunilor post-privatizare şi operaţiunilor specifice privatizării, în cazul în care transferul dreptului de proprietate s-a realizat deja.

Legea care suspendă 2 ani vânzarea participaţiilor statului, promulgată de Iohannis

Administrația Prezidențială a anunțat, joi, că președintele Klaus Iohannis a promulgat o lege care include măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică

„La data intrării în vigoare a prezentei legi, se interzice, pentru o perioadă de doi ani, înstrăinarea participaţiilor statului la companiile şi societăţile naţionale, la bănci, precum şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar, indiferent de cota de participaţie deţinută. Se suspendă, pentru o perioadă de doi ani, orice operaţiuni privind înstrăinarea participaţiilor statului la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la societăţile la care statul are calitatea de acţionar, începute anterior intrării în vigoare a prezentei legi”, se arată în legea promulgată.

Există și excepții de la această suspendare a înstrăinărilor participaţiilor statului. Este vorba despre operaţiunile post-privatizare şi operaţiunile specifice privatizării, în cazul în care transferul dreptului de proprietate asupra participaţiilor statului s-a realizat.

Condițiile în care statul poate dobândi participaţii

De asemenea, potrivit legii și cu respectarea dispoziţiilor privind ajutorul de stat, concurenţa şi competitivitatea, statul poate dobândi

  • participaţii la societăţile care desfăşoară activităţi economice în domeniile:
  • producţia şi comercializarea de medicamente, dispozitive medicale, seruri şi vaccinuri, servicii medicale şi paramedicale;
  • industria constructoare de maşini, metalurgică, alimentară, agricultură, silvicultură, exploatarea forestieră;
  • producţia, transportul, distribuţia şi furnizarea de energie electrică şi energie termică;
  • explorarea, exploatarea, extracţia, producţia şi prelucrarea resurselor minerale;
  • transportul, construcţia şi administrarea de infrastructură rutieră, feroviară, navală şi aeriană;
  • captarea, tratarea şi distribuţia apei potabile şi a apei pentru irigaţii;
  • poştă, comunicaţii şi tehnologia informaţiei

Legea a fost adoptată și iunie și a trecut de filtrul Curții Constituționale

Legea a fost inițiată de PSD și a trecut de Parlament în luna iunie. Proiectul a fost atacat de PNL la Curtea Constituțională, dar judecătorii au stabilit că acesta este constituțional.

Inițiatorii au precizat în expunerea de motive că epidemia de coronavirus și declararea stării de urgență au modificat substanțial regulile după care funcționează economia românească.

„În aceste condiții, pentru protejarea intereselor naționale în economie, se impune interdicția de a înstrăina orice participație a statului român astfel cum este deținută în prezent. În mod evident, efectele negative în plan economic determinate de starea de urgență și de criza COVID-19 se vor prelungi pe o perioadă mai lungă decât cea raportată strict la durata stării de urgență. De aceea, este necesar ca măsura interdicției să opereze pentru o perioadă mai îndelungată, de siguranță”, se arată în expunerea de motive.

Inițiatorii au mai precizat că măsura de suspendare poate fi scurtată sau prelungită și după cei doi ani, în funcție de modul în care evoluează situația specială generată de COVID-19.

„Această perioadă de doi ani va permite și măsuri prin care statul să-și reevalueze portofoliul de participații, să efectueze investiții și să-și eficientizeze prezența în acționariatul operatorilor economici care funcționează în sectoarele de interes economic strategic”, se mai arată în expunerea de motive.

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
23:56 - Ediție specială „360 de grade”, cu Alina Bădic: “Ce sunt pedepsele karmice? Când și cum se aplică acestea (VIDEO)
23:33 - Directorul unei companii energetice publice germane participă ca observator la referendumul de anexare a provinciei Zaporojie la Rusia
22:55 - Planul lui Putin după anexarea teritoriilor din Ucraina: Kremlinul ar urma să introducă legea marțială și să interzică bărbaților să părăsească țara
22:21 - Marian Daragiu, vicepreședinte al Partidei Romilor și subsecretar de stat la Ministerul Educației: „Cazul Caracal a scos la iveală în primul rând o serie de disfuncționalități la nivel de instituții” (VIDEO)
21:43 - Xi Jinping, subiect de căutare pe rețelele sociale, în urma zvonurilor privind arestarea sa și o lovitură de stat în China (VIDEO)
21:26 - Continuă protestele în Rusia: Peste 700 de manifestanţi împotriva mobilizării lui Putin în războiul rus din Ucraina, arestaţi în 32 de oraşe
20:55 - Parlamentul rus ar urma să dezbată pe 29 septembrie alipirea la Rusia a provinciilor ucrainene ocupate
20:22 - Momente de panică pentru fratele lui Edi Iordănescu. Ambulanţa a intrat pe teren pentru a-i acorda îngrijiri medicale în CS Dinamo – FCSB 2
19:57 - Video complet cu bătaia dintre Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf. Ce a declanșat conflictul și cum au ajuns cei doi să își împartă pumni
19:17 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 25 septembrie– 1 octombrie 2022. Nativii Taur au posibilitatea de a avea o expansiune incredibilă pe plan financiar (VIDEO)