Klaus Iohannis, la inaugurarea construcției Casei Francofoniei: Valorile francofoniei ne sunt nouă, românilor, nu doar o prețioasă moștenire, dar și o resursă care stimulează noi și noi energii (VIDEO)

Klaus Iohannis, la inaugurarea construcției Casei Francofoniei: Valorile francofoniei ne sunt nouă, românilor, nu doar o prețioasă moștenire, dar și o resursă care stimulează noi și noi energii (VIDEO)
Foto: Facebook @ Klaus Iohannis

Președintele României, Klaus Iohannis, a participat miercuri la inagurarea construcției Casei Francofoniei de la Universitatea Politehnica din București și spune că această clădire care se ridică „este o dovadă că valorile francofoniei ne sunt nouă, românilor, nu doar o prețioasă moștenire, dar și o resursă care stimulează noi și noi energii”.

Klaus Iohannis: „Fructificarea potențialului tinerei generații, prețuirea diversității, a libertății și a democrației, toate acestea constituie platforma pe care se sprijină proiectele și angajamentele noastre pentru viitor”

„Am inaugurat astăzi, împreună, lucrările la Casa Francofoniei. Este într-un fel spus, fiindcă avem un constructor care lucrează așa de repede că până ne-am organizat deja a ieșit cu construcția din pământ, dar eu cred că momentul marcării este la fel de important și este un moment important din viața comunității academice a Universității Politehnica București, dar și un act cu o încărcătură simbolică deosebită. Clădirea pe care o ridicați în acest loc este o dovadă că valorile francofoniei ne sunt nouă, românilor, nu doar o prețioasă moștenire, dar și o resursă care stimulează noi și noi energii”, a declarat șeful statului, care a vorbit și despre situația refugiaților ucraineni.

Potrivit Președintelui, fructificarea potențialului tinerei generații, prețuirea diversității, a libertății și a democrației, toate acestea constituie platforma pe care se sprijină proiectele și angajamentele noastre pentru viitor.

„În campusul politehnicii bucureștene învață peste 4000 de studenți din țări care fac parte din Organizația Internațională a Francofoniei. Este dovada cea mai bună că Francofonia Viitorului este direct legată de educația tinerilor, care facilitează întâlnirea unor identități diferite și care generează solidaritatea pentru proiecte comune. De aproape trei decenii, România și mișcarea francofonă universitară din țara noastră își probează concret angajamentul pentru valorile păcii, ale dialogului pașnic dintre culturi și ale respectului drepturilor fundamentale ale omului”, a mai spus Klaus Iohannis.

Urmăriți B1TV.ro și pe