Iohannis, mesaj pentru români: „Am deplină încredere că în acest nou an vom rămâne însuflețiți de visul nostru pentru o Românie mai bună. La mulți ani!” (VIDEO)
Am deplină încredere că, în acest nou an care stă să înceapă, vom rămâne însuflețiți de visul nostru pentru o Românie mai bună, a transmis Klaus Iohannis în mesajul de Anul Nou adresat românilor.
Președintele și-a manifestat încrederea că anul viitor toți, împreună, vom continua să contruim România normală pe care noi, oriunde ne-am afla, să o putem numi ”acasă”.
„Dragi români,
2019 a fost anul victoriei democrației și a implicării civice, când am arătat tuturor că suntem o națiune unită în jurul unor valori și idealuri comune.
Am deplină încredere că în acest nou an care stă să înceapă vom rămâne însuflețiți de visul nostru pentru o Românie mai bună.
Să construim împreună, așadar, cu solidaritate și speranță, România normală, țara care devine cu adevărat acasă pentru toți românii, oriunde s-ar afla.
Un an nou fericit tuturor! La mulți ani!”, a susținut Iohannis.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.