Klaus Iohannis: Am decis să promulg legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Guvernul PSD nu a fost capabil nici măcar să vină cu un buget realist, ci a propus bugetul rușinii naționale (VIDEO)
Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni, într-o declarație de presă de la Palatul Cotroceni, că a decis să promulge legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru că, dacă aceasta nu ar fi promulgată acum, pensionarii ar avea de suferit.
Pe de altă parte, șeful statului a criticat din nou Guvernul pentru felul în care a alcătuit proiectul de buget pentru 2019, și a făcut apel la parlamentari să trateze cu seriozitate cererea de reexaminare a acestei legi și că facă ”un buget realist pentru bunăstarea țării”.
”Românii au tot dreptul să știe cum stau lucrurile în realitate cu bugetul țării.
Deși avea obligația legală să finalizeze și să trimită bugetul în Parlament cel târziu până în data de 15 noiembrie anul trecut, Guvernul PSD nu a fost în stare să facă asta.
Bugetul a fost trimis Parlamentului abia în februarie, cu o întârziere de 3 luni, așa că să nu mai țipe PSD la televizor că cineva le întârzie bugetul.
Declarațiile mincinoase și fuga de responsabilitate nu pot ascunde evidența: PSD este unicul vinovat de situația în care ne găsim și de faptul că la jumătatea lunii martie nu avem buget.
După ce că a întârziat inadmisibil de mult, Guvernul pesedist nu a fost capabil nici măcar să vină cu un buget realist, axat pe prioritățile României, ci a propus ceea ce am numit «bugetul rușinii naționale».
E drept că este un buget foarte bun pentru creșterea prosperității PSD, dar nu a României.
Veniturile bugetului de stat sunt supraevaluate și incerte, în timp ce cheltuielile arată o preocupare vădită pentru finanțarea partidului și a clientelei sale – vorbesc, desigur, de partidul PSD -, și nu pentru asigurarea bunei funcționări a statului în beneficiul cetățeanului.
Sunt acestea doar câteva dintre motivele pentru care am retrimis bugetul în Parlament.
Mă adresez încă o dată tuturor parlamentarilor: tratați cu toată seriozitatea reexaminarea legii bugetului de stat!
Corectați lucrurile până nu e prea târziu! Faceți un buget realist, pentru dezvoltarea țării, nu pentru bunăstarea PSD!”, a declarat Klaus Iohannis.
În aceste condiții, șeful statului a anunțat că a decis să promulge Legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
”Astăzi este ultima zi a termenului de promulgare pentru Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019. Deși nu știm ce va face Guvernul cu Legea plafoanelor, lege declarată neconstituțională – atât de prost a lucrat PSD -, apoi ce va face Parlamentul cu Legea bugetului de stat pe anul 2019, am decis, deci, să promulg Legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Pensionarii nu trebuie să sufere din nou din cauza incompetenței și indiferenței PSD.
Dacă legea nu ar fi promulgată acum, pensionarii ar fi direct afectați, pentru că orice nouă întârziere blochează acordarea unor drepturi sociale, cum ar fi, de exemplu, biletele de tratament balnear”, a declarat președintele.
Șeful satatului a continuat cu un nou apel la adresa aleșilor.
”În același timp, reiau solicitarea adresată Guvernului și Parlamentului: asigurați-vă că sumele necesare pentru plata integrală a pensiilor pe anul 2019 să fie prevăzute în buget!
Asigurați-vă că finanțarea acestor cheltuieli se face cu respectarea legii, adică sumele corect calculate să fie incluse în buget în totalitate și aprobate prin lege pe o perioadă de un an, deci până la sfârșitul anului în curs.
Calculele arată că lipsesc circa 1,4 miliarde lei pentru acoperirea în integralitate a pensiilor pe anul curent, 2019.
Practica de completare a sumelor la rectificări sau orice alte artificii contabile marca PSD nu mai reușesc să convingă pe nimeni.
De asemenea, atrag atenția că practica recentă a Guvernului de a majora pensiile abia în luna septembrie este un alt mod pesedist de a vinde oamenilor iluzii.
Creșterea pensiilor ar fi trebuit și ar fi putut să se producă mult mai devreme, potrivit prevederilor legale referitoare la indexarea cu rata inflației și creșterea reală a salariului mediu brut din anul anterior, astfel încât pensionarii să nu sufere din cauza scăderii puterii de cumpărare a banilor.
Deci, repet ca să se înțeleagă bine. Pensiile se puteau crește mult mai repede decât așa cum vrea PSD, adică de la 1 septembrie.
Sau, cu alte cuvinte, din punct de vedere legal și fără nicio intervenție din pix a PSD, pensionarii ar fi avut dreptul la creșterea pensiilor cu mult mai devreme.
Cum și copiii ar fi putut primi alocații majorate de la 1 martie dacă PSD și-ar fi dorit cu adevărat acest lucru.
Guvernarea PSD a eșuat, iar cei care vor plăti pentru a acoperi dezastrul produs sunt, din păcate, cetățenii.
Tocmai categoriile sensibile, precum pensionarii, vor fi cele mai afectate de spirala creșterii prețurilor, de inflația galopantă, de lipsa investițiilor în sănătate.
Din cauza PSD, dezvoltarea României din ultimii ani a rămas mult în urmă. Și rezultatele se văd.
Este culmea eșecului să nu reușești să aduci dezvoltare prin investiții majore în spitale, autostrăzi, în școli, într-o perioadă în care economia crește și oportunități există.
PSD a uitat un principiu de bază al democrației – când guvernezi, o faci în primul rând pentru țară, nu pentru tine!
Dacă nu este capabil să respecte acest principiu, și dovedește în fiecare zi că nu este, să plece de la guvernare!”, a mai spus Klaus Iohannis.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.