Iohannis condamnă manifestările antisemite și solicită autorităților competente să-i sancționeze pe vinovați
Președintele Klaus Iohannis și-a exprimat îngrijorarea după acțiunile cu caracter antisemit care au avut loc în ultima perioadă în România. Aceste manifestări aduc atingere securității cetățenilor români și patrimoniului cultural, precum și valorilor asumate de statul român. Prin urmare, șeful statului solicită autorităților competente să soluționeze cu fermitate aceste cazuri și să-i sancționeze pe cei vinovați.
”Președintele României, domnul Klaus Iohannis, își exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că în ultima perioadă, la nivel național, au fost semnalate o serie de acțiuni și manifestări provocatoare cu caracter antisemit, care aduc atingere securității cetățenilor români și patrimoniului cultural, precum și valorilor și principiilor asumate de statul român.
Președintele României solicită autorităților competente să acționeze cu fermitate în vederea soluționării acestor cazuri de încălcare a legislației în domeniu, prin identificarea și sancționarea celor care se fac vinovați de acțiuni și manifestări antisemite”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.
Șeful statului atrage atenția că România este un model în ceea ce privește combaterea antisemitismului și trebuie să avem grijă să nu permitem punerea în umbră a acestor progrese: ”România s-a remarcat drept un model de succes la nivel regional în ceea ce privește prezervarea memoriei Holocaustului, asumarea corectă a trecutului, combaterea antisemitismului, negaționismului, xenofobiei, urii, rasismului, populismului și descurajarea discursului instigator la ură. Președintele Klaus Iohannis consideră că nu trebuie să permitem ca aceste progrese înregistrate de țara noastră să fie umbrite de acțiuni prin care sunt popularizate simboluri cu tentă fascistă și xenofobă, de afirmare a unor idei cu vădit conținut discriminatoriu sau asumate de ideologia nazistă, de profanare a cimitirelor evreiești sau de acte de vandalism asupra clădirilor sau obiectivelor de patrimoniu aparținând comunității evreiești”.
”Președintele României condamnă aceste acțiuni și manifestări antisemite care incită la ură și violență împotriva evreilor și rămâne un suținător ferm al valorilor europene. Toleranța, respectul față de drepturile omului, solidaritatea, onorarea victimelor Holocaustului, atașamentul față de principiile democratice și ale statului de drept reprezintă soluțiile eficiente pentru contracararea valului de antisemitism și revizionism care amenință Europa. Președintele Klaus Iohannis reamintește, totodată, că România acordă o importanță deosebită apărării acestor valori, obiectiv care face parte din prioritățile Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.
Președintele României consideră că asigurarea securității tuturor cetățenilor români și protejarea patrimoniului cultural național reprezintă fundamente ale păcii sociale. Respectarea cadrului legal existent privind combaterea antisemitismului, promovarea educației despre Holocaust și consolidarea valorilor și principiilor europene trebuie să rămână, în continuare, prioritare pentru statul român”, se mai arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.
Comunicatul vine în contextul în care, acum câteva zile, 73 de monumente funerare din Cimitirul Evreiesc din Huşi au fost distruse. E un eveniment antiuman, atroce și cu un caracter profund antisemit, a susținut Federaţia Comunităţilor Evreieşti, care a solicitat instituțiilor statului să-i aducă în faţa justiţiei pe cei vinovaţi. (Detalii AICI)