Lavinia Șandru a demisionat din UNPR și se retrage din politică: „Gabriel Oprea nu a avut onoarea să vorbească”

Publicat: 02 11. 2012, 11:05

Vicepreşedintele UNPR, Lavinia Şandru, a anunțat vineri că a demisionat din partid, precizând că se va retrage totodată din viața politică.

Într-o intervenție telefonică pentru B1 TV, Șandru a precizat că a aluat această decizie în urma unui conflict cu președintele UNPR, Gabriel Oprea, care nu a dorit să renegocieze colegiile pentru alegeri, cu USL.

„I-am trimis președintelui Gabriel Oprea o alăt scrisoare în care îi ceream fie să renegocieze colegiile cu USL, pentru că ar fi trebuit să avem 30, fie să demisioneze și partidul să aleagă o altă conducere. El a preferat să tacă nu a avut nicio reacție, onoarea de militar i-ar fi spus să iasă în față. Dacă nu a avut această onoare, am avut-o eu și am demisionat. Ies din politică. în continuare îmi voi face datoria pentru România”, a declarat Lavinia Șandru.

Întrebată în ce proiecte se va implicat, aceasta a spus: „Veți vedea!”.

Lavinia Şandru este de părere că dacă UNPR nu va avea grup parlamentar în Parlament, partidul nu va mai putea să-şi îndeplinească misiunea declarată de a asigura stabilitatea politică în România şi de a susţine acele măsuri sociale de care romanii au atât de mare nevoie în momentele dificile prin care trece.

Liderul USL Victor Ponta a declarat, luni, că Lavinia Șandru nu va candida la alegerile parlamentare planificate pentru 9 decembrie.

Lavinia Șandru a demisionat din UNPR

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: