Liderii europeni salută acordarea Nobelului UE. Schulz: Sunt profund emoţionat şi onorat. Barroso: O onoare pentru cetăţenii săi
Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a fost primul care a reacţionat după ce Uniuniea Europeană a primit Premiul Nobel pentru Pace, declarându-se „emoţionat” şi „onorat”.
„Sunt profund emoţionat şi onorat că UE a câştigat premiul Nobel pentru Pace”, a afirmat Schulz pe contul său de Twitter, la scurt timp după anunţul Comitetului Nobel, la Oslo.
De la înfiinţarea sa, UE lucrează pentru „reconciliere” şi „aceasta poate servi drept inspiraţie” pentru toţi, a continuat Schulz, care conduce cea mai democratică dintre instituţiile europene.
Premiul Nobel pentru Pace este „o mare onoare pentru întreaga Uniune Europeană, pentru cei 500 de milioane de cetăţeni ai săi”, a comentat și preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, pe contul său de Twitter.