Liviu Cristian Negoiță, primarul PNL din Cernavodă, trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată
Liviu Cristian Negoiță (PNL), primarul din Cernavodă, a fost trimis în judecată de procurorii DNA Constanța pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.
Primarul PNL din Cernavodă, trimis în judecată de DNA
Procorurii îl acuză pe Liviu Cristian Negoiță că, în perioada aprilie 2017 – august 2019, ar fi aprobat, fără respectarea legii, 33 de ordonanțări prin care ar fi fost dispusă plata nelegală a sumei 9.307.790 lei în folosul unui club sportiv.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii, precizează DNA, într-un comunicat.
Dosarul va fi judecat la Tribunalul Constanța.
Consiliul Local Cernavodă nu a aprobat constituirea ca parte civilă împotriva inculpatului Negoiță Liviu Cristian, mai precizează DNA.