Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu se răfuiesc pe banii publici: Care sunt disputele din spatele demiterilor de la ministerul Dezvoltării
Sevil Shhaideh este unul dintre cei doi miniștri din cabinetul Grindeanu ale căror demisii au fost trimise la Administrația Prezidențială, aceasta fiind una dintre primele măsuri pe care șeful Guvernului le-a luat după escaladarea conflictului dintre el și președintele PSD, Liviu Dragnea.
Totodată, Grindeanu a demis toți secretarii de stat din ministerul Dezvoltării și a blocat robinetul prin care Sevil Shhaideh îi alimenta cu bani mai ales pe primarii PSD, informează Adevărul. Premierul o acuză pe Shhaideh că vrea să aloce discreționar bani din Programul de Dezvoltare Locală (PNDL) către primarii PSD din ţară, astfel încât aceștia să facă presiuni asupra parlamentarilor din județe, iar Liviu Dragnea să fi avantajat la moțiunea de cenzură.
Potrivit sursei citate, în ultimii patru ani, acest minister a cheltuit 5,7 miliarde de lei total netrasparent, iar până în 2020 Shhaideh promisese alte 30 de miliarde, o sumă mai mare decât încasează România de la UE.
„Toţi banii de investiţii ai României şi fondurile europene au fost alocaţi doamnei ministru Sevil Shhaideh, care până pe 16 iunie nu a semnat niciun contract, nu a făcut nicio investiţie, după care vineri, pe 16 iunie, după ce şi-a dat demisia, a anunţat că se pregăteşte să dea bani la oameni, la parlamentari, la primari, ceea ce e anormal. PNDL e foarte bun, dar nu foloseşti banii de la programul respectiv pentru voturi la moţiune împotriva propriului Guvern”, a declarat Victor Ponta, secretarul general al Guvernului.
În acest context, Sevil Shhaideh a anunțat că le face plângeri penale lui Victor Ponta şi Sorin Grindeanu.
“Domnul Grindeanu nu a ştiut niciodată nicio procedură a niciunui program din această instituţie, domnia sa văd că spune că de cinci luni eu nu am făcut nimic, dânsul nu ştie nici măcar data la care s-au terminat depunerile acestor proiecte, numărul lor şi ce înseamnă analiza acestor proiecte”, a spus Shhaideh.
Sorin Grindeanu a spus recent că, în urmă cu câteva săptămâni, i-a cerut lui Sevil Shhaideh să dea drumul la bani pentru primari, însă aceasta a tras în continuare de timp. După ce a rămas fără sprjin politic, premierul a acuzat-o pe Shhaideh că răspunde la comenzile lui Liviu Dragnea.