Liviu Dragnea va anunța dacă va candida sau nu la funcţia de preşedinte interimar PSD
Coordonatorul politic Liviu Dragnea va anunța marți dacă va candida sau nu la funcţia de preşedinte interimar a Partidului Social Democrat.
Acesta a declarat că a fost supărat pe premierul Victor Ponta pentru că a renunţat la funcţia de preşedinte al partidului fără să îl anunţe sau să îl consulte.
„Îl înțeleg, dar m-a durut. Sunt alături de el cu gândul și fapta cum am fost în ultimii cinci ani. Victor Ponta e un om iubit în partid. Fiecare om din partid a fost tulburat de acest gest. Nimeni nu și-a dorit să renunțe la funcția de președinte”,a spus Dragnea.
Dragnea a mai precizat însă că îl înţelege pe şeful Executivului, care trece printr-o perioadă foarte grea şi „nu mai este foarte stabil”.
Totodată, acesta a avut o discuţie şi cu Gabriel Oprea, la sediul UNPR.
Fostul ministru a recunoscut că a discutat cu mulţi dintre colegii săi în ultima perioadă. Cel mai recent, coordonatorul politic al PSD a avut o întâlnire de taină cu primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, într-un restaurant. Cei doi au discutat mai multe zeci de minute. Discuţiile au avut loc tocmai în contextul în care Dragnea urmează să anunţe dacă va candida la şefia partidului. Liderul social-democrat a mai precizat şi că funcţia de preşedinte interimar nu exista în statutul partidului. De partea cealaltă, Rovana Plumb susţine că nu a discutat cu Dragnea despre posibilitatea ca acesta sa candideze la şefia PSD.