"Lobby" pe BANII ROMÂNILOR. Primar PSD, despre "ÎMPĂRȚEALA" lui Shhaideh: Sprijinul a fost politic

Publicat: 21 07. 2017, 18:47

Primarul din Bistrița, PSD-istul Ovidiu Crețu, a recunoscut, vineri, că ca banii împărțiți de ministrul Shhaideh s-au dat pe "lobby".

Crețu spune că pentru a obține finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală pentru cele trei proiecte depuse a primit "sprijin politic".

"Sigur că sprijinul a fost politic pentru a obţine cele trei proiecte şi spun foarte clar: Radu Moldovan (preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud – n.r.), care este la nivel naţional într-o funcţie politică importantă, în Comitetul naţional, şi a reuşit să impună şi cele trei proiecte de la Bistriţa, în afară de celelalte", a afirmat Creţu, potrivit agerpres.

Întrebat dacă alocările prin PNDL s-au făcut pe criterii politice, primarul municipiului Bistriţa a răspuns că a fost vorba de "lobby".

"Eu spun că selectarea proiectelor în cadrul PNDL s-a făcut şi pe bază de lobby, n-am spus altceva. N-ar trebui să fie aşa, dar, pe finanţările care au fost în perioada Guvernului Boc, n-am obţinut niciun leu", a replicat edilul bistriţean.