Ludovic Orban, despre ALDE: "Tusea și junghiul, sacul și petecul. Doi țuțeri care o să țâțâie de acum în jurul lui Ponta în cor"

Publicat: 18 06. 2015, 14:45
Foto: romaniatv.net

Prim-vicepreședintele PNL Ludovic Orban a vorbit despre fuziunea PLR-PC și spună că sunt „partide care niciodată nu au dat piept cu electoratul” și care de acum încolo „o să țâțâie în jurului lui Ponta în cor”, scrie Mediafax.

„Tusea şi junghiul, sacul şi petecul. Doi ţuţeri, indiferent cum se numesc ei, ai lui Victor Ponta nu mai ţâţâie separat, ci o să ţâţâie de acuma în jurul lui Ponta în cor. (…) Doi ţuţări nu mai ţâţâie separat, pe două voci, ci o să tâtâie pe o singură voce. Zero cu zero chiar dacă dă zero virgulă zero tot egal cu zero este”, descrie Orban ALDE, noul partid de pe scena politică.

„Sunt două partide care niciodată nu au dat piept cu electoratului, care niciodată nu au avut capacitatea să obţină o susţinere care să le permită să aibă o voce în viaţa publică românească şi care întotdeauna au încăput în bagajele principalului partid de guvernământ, dar le aduc aminte perioada anilor ’45-’46 şi conceput tovarăşi de drum. Cred că nu este departe momentul în care PSD nemaiputând să-şi satisfacă pretenţiile propriilor membri de partid să se lepede de aceşti tovarăşi de drum şi să-i lase de izbelişte să-şi rupă gâtul singuri oricât au ţâţâit în jurul lui Victor Ponta”, continuă liberalul.

Anunțul fuziunii a fost făcut joi de liderii celor două partide, PC și PLR. Noul partid se numește Alianța Liberalilor și Democraților.