Ludovic Orban, despre organizarea alegerilor anticipate: ”Este obiectivul nostru, dar nu știu dacă se poate face”

Publicat: 25 11. 2019, 21:05
Foto: facebook.com/pnl.ro

Premierul Ludovic Orban susține că alegerile anticipate, așa cum sunt ele dorite de PNL, USR și PLUS, sunt foarte greu de realizat. Asta în condițiile în care pentru a se ajunge la o astfel de situație trebuie ca două propuneri de premier să cadă.

”Alegeri anticipate sunt greu de făcut, vor provoca o criză politică. Pentru alegeri anticipate, trebuie ca două propuneri de premier să cadă și e nevoie de o majoritate de 50% în Parlament. Este obiectivul nostru, dar nu știu dacă se poate face”, a declarat Orban, la România TV.

În ceea ce privește întâlnirea pe care o va avea marți, la Palatul Victoria, cu membrii fondatori ai Pro România, Daniel Constantin și Sorin Cîmpeanu, Ludovic Orban a precizat: ”Am o discuție cu liderii politici, cu grupurile politice, cu parlamentarii pentru a testa soliditatea majorității parlamentare. Vom discuta cu toți cei pe care ne putem bizui. Vrem sprijin parlamentar pentru proiectele parlamentare”.