Ludovic Orban l-a făcut de râs pe Klaus Iohannis, după ce a scos în evidență lipsa de comunicare a liderului PNL (VIDEO)
Ludovic Orban şi Klaus Iohannis au fost protagoniştii unui moment jenant la o întrunire ACL care a avut loc la Târgovişte. Orban a încercat să îi facă preşedintelui PNL o prezentare cât mai spectaculoasă. Efectul produs a fost însă unul de tot râsul. Vicepreşedintele PNL a scos în evidenţă, mai mult decât era cazul, tocmai ‘tăcerile’ lui Klaus Iohannis.
”Cine tace și face? Iohannis. Cine comunică mai bine când tace decât pălăvragiul de Ponta când vorbește? Iohannis. Cine provoacă fiori și insomnii lui Ponta care are cearcăne în ochi? Iohannis”.
În acest mod a considerat de cuviinţă Ludovic Orban să-şi înceapă prezentarea candidatului la prezidenţiale al Alianţei Creştin Liberale. Mai degrabă însă pare că a confundat discursul politic cu scena unui concert rock.
”Cine e generalul pentru care merita să ne sacrificăm fiecare minut, picătură de energie și strop de sudoare? Iohannis. Cine e cel care va ajunge președintele României? Iohannis”, a continuat Orban.
Din păcate însă, prin această introducere, Ludovic Orban nu a reuşit decât să-l facă de râs pe Klaus Iohannis. Şi când nimeni nu mai credea, pledoaria de rock star a vicepreşedintelui PNL s-a încheiat.
Clipul postat pe Youtube de Gazeta Dâmboviţei a strâns mii de vizualizări şi a fost distribuit chiar şi de premierul Victor Ponta pe pagina sa de Facebook.