Ludovic Orban: Parteneriatul strategic cu Franța a fost întărit. Am semnat o nouă foaie de parcurs, pe patru ani (VIDEO)

Ludovic Orban: Parteneriatul strategic cu Franța a fost întărit. Am semnat o nouă foaie de parcurs, pe patru ani (VIDEO)
Foto: gov.ro

Premierul României, Ludovic Orban, a declarat luni, în cadrul vizitei oficiale de la Paris, că a semnat împreună cu omologul său francez, Jean Castex, o nouă foaie de parcurs privind Parteneriatul strategic cu Franţa, care vizează evoluția relațiilor bilaterale pe următorii patru ani.

Ludovic Orban: Această foaie de parcurs cuprinde mai multe obiective în relațiile bilaterale

Primul ministru a afirmat, într-o conferință de presă, că principalul punct al vizitei sale la Paris l-a reprezentat întâlnirea cu premierul Franței, Jean Castex, discuția având ca principal punct semnarea foii de parcurs al Parteneriatului Strategic dintre Franța și România.

”Între Franța și România există un Parteneriat Strategic care a fost semnat în primă fază în 2009. El a fost reînnoit prin declarația președinților în 2018. Ultima actualizare a planului de acțiune, a foii de parcurs, a concretizării Parteneriatului Strategic în obictive comune a fost în 2016. Am semnat împreună cu premierul Franței, dl Castex, acest document important care privește evoluția relațiilor dintre Franța și România în cadrul Parteneriatului Strategic pe următorii patru ani”, a afirmat Orban.

Oficialul a mai menționat că foaia de parcurs cuprinde mai multe obiective în relațiile bilaterale, în politica europeană și, ”de asemenea, în ceea ce privește pozițiile comune în relațiile internaționale”.

”Parteneriatul Strategic este materializat prin acest plan de acțiune pe patru ani care vizează întărirea cooperării pe plan economic – o dimensiune extrem de importantă pentru noi, dar și întărirea colaborării în mai multe domenii de activitate: apărare, energie, inclusiv cea nucleară civilă, infrastructură, agricultură, comunicații, cultură. Este un document extrem de important, care stabilește un cadrul al întăririi relațiilor dintre Franța și România în practic aproape toate domeniile de activitate în perioada care va urma”, a precizat Ludovic Orban.

Ludovic Orban: Parteneriatul strategic cu Franța a fost întărit. Am semnat o nouă foaie de parcurs, pe patru ani (VIDEO)

Ludovic Orban, vizită oficială în Franța

Amintim că șeful Executivului a început, luni, o vizită oficială în Franța. El este însoțit de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, ministrul Economiei, Virgil Popescu, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă şi de ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

În timpul vizitei oficiale în Franța, premierul Ludovic Orban va mai avea convorbiri cu reprezentanţi ai Consiliului întreprinderilor Franţa-România din cadrul Mişcării Întreprinderilor din Franţa (MEDEF). De asemenea, el va avea o întrevedere oficială cu secretarul general al OCDE, Angel Gurria, şi va participa la reuniunea Consiliului OCDE. Vizita oficială în Franța va include și o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii de români din această țară.

Ultima oră
23:57 - Afganistan: Talibanii au ucis patru bărbați şi le-au atârnat cadavrele în public. „Aceasta este pedeapsa pentru răpire”
23:36 - Cristian Tudor Popescu: La congresul PNL a fost reales Klaus Iohannis
23:19 - Marcel Ciolacu: Iohannis nu depășește nivelul de președinte al PNL. Congresul liberalilor, o rușine națională / Condițiile în care PSD va vota moțiunea de cenzură depusă de USR PLUS și AUR
22:56 - Florin Cîțu admite că are nemulțumiri față de unii miniștri / „S-ar putea să fie și profesioniști pentru unele ministere, din afara politicii”
22:40 - CNCAV: 16.734 de persoane, vaccinate anti-COVID-19 în ultima zi. Datele complete
22:23 - Lucian Bode: Nu USR PLUS stabilește premierul pe care-l dă PNL / Ce spune ministrul despre șansele revenirii USR PLUS în coaliția de guvernare (VIDEO)
21:50 - Vaslui: Copil de 5 ani, în stare gravă după ce s-a intoxicat cu o soluţie pentru deparazitarea oilor
21:41 - Dan Vîlceanu: Mai bine guvern minoritar decât o coaliție în care să nu fac absolut nimic / Cum vede ministrul funcționarea unui astfel de guvern fără a fi „ținut în brațe” de PSD (VIDEO)
21:14 - Florin Cîțu: De la 1 ianuarie şi pensii, şi alocaţii, toate cresc. Și salariul minim. Așa trebuie să se obişnuiască românii
20:49 - Rareș Bogdan: Pentru noi, opțiunea numărul 1 e USR PLUS. Cred că liderii USR vor discuta cu noi după congresul lor, căci înainte le va fi greu să recunoscă / Un guvern minoritar nu poate rezolva toate problemele (VIDEO)