Aleksandr Lukaşenko, președintele Belarusului, a afirmat că Vladimir Putin nu s-a ținut de cuvânt după ce i-a promis că îl va decora drept colonel în armata rusă, precizează AFP.
„Putin este colonel şi mi-a promis că mă va face şi pe mine colonel, dar nu a făcut-o încă”, s-a plâns Lukaşenko în interviul acordat duminică lui Vladimir Soloviov, un jurnalist de propagandă al Kremlinului.
„Am grad de locotenent colonel. Nu-mi pot agăţa singur steaua de general”, a continuat acesta.
„Dacă a promis, să o facă!”, a insistat Lukașenko.
Pe fundalul hohotelor de râs ale jurnalistului, Lukașenko își continuă și mai înflăcărat discursul, spănând că promisiune lui Putin a fost să-l facă colonel în „armata rusă” ori în „armata sovietică”.
Întrebat dacă i s-ar părea normal să primească același grad precum Putin, care este fost colonel KGB, dictatorul Belarusului a declarat: „Îi vom acorda apoi gradul de general lui Putin!”.
În ciuda cerinței apăsate pe care și-a exprimat-o, Lukașenko nu a oferit detalii referitoare la contextul în care a fost realizată promisiunea.
La remarca jurnalistului, conform căruia este dificil pentru preşedintele unui stat independent să fie ofiţer în armata altei ţări, Lukaşenko a răspuns: „E problema mea, nu a dumitale!”