Politică
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, într-un comunicat de presă, că susţine şi se alătură declaraţiei Înaltului Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate privind anexarea ilegală a peninsulei Crimeea.
„La 4 ani de la anexarea ilegală de către Federaţia Rusă a Republicii Autonome Crimeea şi a oraşului Sevastopol, România condamnă ferm, încă o dată, încălcarea principiilor şi normelor de drept internaţional. Cu acest prilej, România reafirmă sprijinul său pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, precum şi poziţia sa de nerecunoaştere a anexării ilegale”, afirmă MAE, în comunicat.