Marcel Ciolacu anunță că PSD și PNL vor face ”alianță electorală pentru România” după alegerile locale

Publicat: 20 03. 2024, 14:04
În imagine: Marcel Ciolacu, liderul PSD și președintele Camerei Deputaților, respectiv Nicolae Ciucă, premierul României și liderul PNL. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

PSD și PNL vor face alianță electorală  după alegerile locale, a anunțat miercuri premierul Marcel Ciolacu. El nu a precizat dacă alianța electorală PSD – PNL va merge la alegerile parlamentare sau la cele prezidențiale.

Marcel Ciolacu, despre alianța electorală PSD-PNL

„Am făcut acum o alianță electorală între cele două mari partide. Dacă românii ne vor da votul pentru această nouă abordare politică, categoric că vom veni după o alianță pentru București cu o alianță pentru România”, a spus Ciolacu la prezentarea candidatului PSD-PNL pentru primăria București, Cătălin Cîrstoiu.

O alianță electorală pentru alegerile parlamentare presupune candidaturi PSD și PNL pe listă comună.

O alianță electorală pentru alegerile prezidențiale înseamnă, de asemenea, că PSD și PNL vor avea candidat unic la Președinție.