Marcel Ciolacu susține că secția ATI a Spitalului Județean Piatra – Neamț avea autoritzație de funcționare de la DSP

Publicat: 15 11. 2020, 17:25
Foto: Inquam Photos / George Călin

Liderul social – democraților, Marcel Ciolacu susține că secția ATI de la Spitalul Județean din Piatra – Neamț avea autorizație de funcționare, atât pentru etajul 3 cât și pentru etajul 2, locul în care a izbucnit incendiul din seara de sânbătă.

Manipularea ordinară și minciuna peneliștilor trebuie să ia sfârșit! Iată avizele și autorizația DSP care demonstrează că secția ATI de la etajele 2 și 3 ale Spitalul Județean Neamț funcționa în legalitate.

Orban și prefectul de Neamț trebuie să se oprească cu minciunile, din respect pentru cei care au murit acolo!”, a scris președintele PSD pe Facebook.

Reamintim că în timpul incendiului de sâmbătă seara de la Piatra-Neamț, zece pacienți cu COVID-19, internați în secția de ATI și-au pierdut viața într-un incendiu. Medicul de gardă care a sărit în flăcări pentru a-i salva pe cei internați a suferit arsuri pe 40% din suprafața corpului și a fost transferat la Spitalul MilitarRegina Astrid din Belgia, unde se află sub tratament.