Marian Oprişan, apel către Dragnea şi Dăncilă: Eu vă rog, vă încurajez să facem dreptate – amnistia și grațierea în România anului 100

Publicat: 16 12. 2018, 17:14
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Social-democraţii nu se mai ascund şi cer pe faţă emiterea unei ordonanţe de urgenţă pentru amnistie şi graţiere. Baronul de Vrancea Marian Oprişan a solicitat public în plin Consiliu Naţional al PSD emiterea acestei măsuri pentru salvarea celor cu probleme penale din faţa justiţiei.

„Eu, ca cetăţean al acestei ţări, vă rog şi vă încurajez la modul cel mai sincer să faceţi dreptate şi anume să vă folosiţi prerogativa constituţională şi să daţi amnistia şi graţierea în Romania anului 100”, a afirmat Oprişan.

Acesta a continuat apelul solicitând premierul Dăncilă şi ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, să continue cu toate măsurile luate privind legislaţia privind justiţia în ciuda tuturor criticilor şi a vocilor care arată că aceastea afectează independenţa justiţiei şi statul de drept.

„Doamnna premier, domnule ministru al Justiției: dincolo de ce spun cei răi și cei minoritari, PSD trebuie să facă dreptate până la capăt. PSD și Parlamentul trebuie să ducă la capăt reforma justiției pentru ca cetățenii să fie convini că li se va face dreptate, nu cum e în acest moment, doar dacă ai noroc să ai judecători cinstiți să îți faci dreptate”, a afirmat Marian Oprişan.

Discuţiile despre amnistie şi graţiere erau în centrul atenţiei presei de mai bine de jumătate de an, dar, de fiecare dată, Liviu Dragnea a refuzat să vorbească despre acest lucru, acuzând presa că are o „obsesie” pe acest subiect.

În ultimele luni, s-au înmulţit apelurile deschise din interiorul PSD, de la membri importanţi, care vorbesc despre adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă.