Marius Budăi, amenințat cu plângerea penală. Reacția ministrului Muncii

Marius Budăi, amenințat cu plângerea penală. Reacția ministrului Muncii
Foto: Marius Constantin Budai / Facebook

Sindicaliștii de la Cartel Alfa îi ameninţă cu plângerea penală pe Marius Budăi (PSD), ministrul Muncii, și pe Adrian Câciu (PSD), ministrul Finanțelor, pe tema pensiilor și a salariului minim. Până acum a reacționat la acuzații doar Budăi.

Ce reproșează Cartel Alfa guvernanților

Sindicaliștii spun că măsurile decise de guvernanți în privința pensiilor și a salariului minim mai mult rău fac.

„Ei se plâng că fondul de pensii este insuficient și este deficit, deci nu fac decât să mărească deficitul cu încă 1, 2 miliarde de lei pe an în toată structura sa. Evident că vor fi afectați pensionarii de acum, dar vor fi afectați și pensionarii pe viitor. (…)

Pe de altă parte, grila de salarizare pe care orice întreprindere o are pentru a-și motiva salariații va fi destabilizată complet. Deci este o chestiune anormală legată de acest lucru”, a transmis Cartel Alfa.

Sindicaliștii au avertizat că vor depune plângeri penale împotriva lui Budăi și Câciu pentru abuz în serviciu, căci „nu pot să spună că n-au știut de consecințele deciziei pe care o iau”.

Explicațiile lui Marius Budăi privind pensiile și salariul minim

Stabilirea nivelului salariului minim la 3.000 de lei a fost o decizie a coaliției. Decizia de oportunitate fiscală a fost o decizie a coaliției care a fost luată, iar noi Executivul nu facem decât să punem în practică. (…)Dacă vorbim de politică fiscală, chiar dacă nu este neapărat Ministerului Muncii, pot să vă spun că aceste lucruri au fost solicitate de către mediul de afaceri.

Actuala coaliție politică a înțeles să partajeze responsabilitatea majorării salariului minim între Guvern și patronate, și anume creșterea este o creștere mare, care nu au mai fost până acum de 450 de lei, 250 de lei sunt taxați, 200 de lei sunt ne netaxați din punct de vedere a impozitelor pe venit.

În acest mod sprijinim și mediul de afaceri, dar și angajații care sunt la salariu minim să câștige net în mână mai mulți bani”, a explicat Marius Budăi, pentru Antena 3 CNN.

Întrebat cu ce procent de majorare a pensiilor vor merge în Parlament, ministrul Muncii a răspuns: „Parlamentul este suveran și ce va decide parlament, noi, Guvernul vom pune în aplicare. (…) Mergem înainte așa cum s-a decis, cu majorare și cu măsuri de sprijin, toate actele normative vor fi gata la timp, astfel încât și să fie cuprinse în propunerea de buget, dar să se poată fi implementate de la 1 ianuarie 2023 așa cum s-a decis în coaliție”.

Urmăriți B1TV.ro și pe