Marius Budăi, despre negocierile cu sindicatele din Educaţie: „Nu cred că soluţia e doar la mine, soluţia e la întreaga coaliţie” / Ce a spus despre o eventuală majorare de salarii pentru profesori
Marius Budăi (PSD), ministrul Muncii, a declarat, sâmbătă, că soluția la problemele profesorilor nu este la el, ci la întreaga coaliție. Cât despre Legea salarizării ca jalon în PNRR, acesta a spus că „este parte a cererii numărul patru, noi suntem încă cu cererea numărul doi neînchisă”.
Întrebat dacă la negocierile cu sindicaliștii de duminică va propune o mărire a salariilor profesorilor, Budăi a spus „nu merg la o negociere cu concluziile şi cu liniile deja ştiute”.
Marius Budăi, despre Legea salarizării
Budăi a început prin a spune că e într-o „perioadă extrem de delicată” în care gândul său „se duce către cei 3 milioane de copii şi cei aproximativ 300.000 de lucrători din sistemul de educaţie”. De asemenea, a ținut să laude idee lui Marcel Ciolacu, președintele PSD, de a fi întrerupte negocierile politice privind rotativa până sunt rezolvate cerințele profesorilor și reforma pensiilor speciale.
El a vorbit și despre Legea salarizării, ca reformă inclusă în PNRR.
„Dacă ar fi fost soluţia doar la mine şi la colegii mei, că nu lucrez singur la această lege (..) atunci vă garantez că într-o lună, maxim două, am închis această temă şi sper să o şi fac, însă aici nu vorbim doar de lege, vorbim de finanţare, de mult mai multe lucruri şi mai vorbim că dacă acest PNRR a fost scris în secret, eu am aprobarea preşedintelui PSD şi a partidului să nu facem o reformă pe ascuns”, a declarat Budăi la Antena 3, potrivit News.ro.
Ministrul a mai ținut să precizeze că „Legea salarizării este parte a cererii numărul patru, noi suntem încă cu cererea numărul doi neînchisă”.
Ce a spus Budăi despre revendicările profesorilor și negocierile cu sindicatele
Cât despre greva generală a profesorilor, care va începe chiar luni, Marius Budăi a spus: „Nu cred că soluţia este doar la mine, eu cred că soluţia este la întreaga coaliţie”.
Întrebat dacă la negocierile de duminică, de la Guvern, va merge în faţa sindicaliștilor cu o majorare de salarii, ministrul Muncii a răspuns: „Nu este un lucru la care să răspundă ministrul Muncii acum, fără să fie această discuţie transparentă mâine. (…) Nu mergem la o negociere şi la o discuţie în cadrul unui dalog social onest cu concluziile şi cu liniile deja ştiute din acest moment”.
Anterior, Marius Budăi a afirmat despre revendicările salariale ale profesorilor că „nu există la Ministerul Muncii un sac de bani pe care să-l împărțim la toată lumea. Haideți să fim obiectivi. Trebuie cu toții în coaliție și în Guvern să luăm o decizie. E foarte simplu să te scapi de o responsabilitate”.