Marius Lulea a recunoscut că firma sa a renovat clădirea Ambasadei Rusiei la București: „Rusia nu m-a plătit cu absolut nimic”
Marius Lulea, vicepreședinte al partidului AUR , a declarat marți, în cadrul unei ediții speciale a emisiunii Dezbaterea electorală difuzate de Antena 3 CNN, că a realizat lucrări de renovare la clădirea Ambasadei Rusiei din București.
„Eu am avut o relaţie comercială cu o societate comercială din România”
Lulea, fondator și finanțator al partidului AUR, este și dezvoltator imobiliar. Lulea a fost întrebat despre suma primită de la ruși pentru această lucrare, iar el a răspuns:
„Este o întrebare foarte bună. Rusia nu m-a plătit cu absolut nimic. Eu am avut o relaţie comercială cu o societate comercială din România, care închiriase şi în acea clădire, astăzi, funcţionează alte societăţi comerciale importante… Şi puteţi să vedeţi şi siglele respective din domeniul sănătăţii, din domeniul imobiliar…”.
Insistând să afle o sumă exactă, moderatoarea i-a cerut lui Lulea să răspundă concret. „Tocmai v-am spus 0 lei! Pentru că am avut o relaţie comercială cu o societate din România”, a spus vicepreședintele AUR.
„Îl deţinea de la proprietarul clădirii care este Federaţia Rusă”
Întrebat dacă lucrările au fost făcute pro bono, Lulea a răspuns: „Nu, am avut o relaţie comercială… Beneficiarul era societatea comercială care deţinea dreptul de exploatare a acelei clădiri…”.
„De la…? Spuneţi mai departe… De la cine îl deţinea?”, a întrebat moderatoarea.
„Păi, îl deţinea de la proprietarul clădirii care este Federaţia Rusă”, a spus Marius Lulea.