Mark Zuckerberg se va întâlni cu Dmitri Medvedev pentru a discuta despre copia rusească a parcului tehnologic Silicon Valley
Cofondatorul Facebook , Mark Zuckerberg, urmează să-i facă o vizită premierului rus Dmitri Medvedev la începutul lunii octombrie, ocazie cu care va întâlni și alți demnitari moscoviți. În timpul vizitei sale, tânărul om de afaceri ar putea vizita Skolkovo Innovation Center, parcul tehnologic ce va fi construit după modelul Silicon Valley lângă Moscova, anunță The Moscow Times.
Întâlnirea celor doi a fost confirmată marți de către purtătoarea de cuvânt a premierului rus, Natalya Timakova.
Directorul Facebook se va întâlni și cu miliardarul Viktor Vekselberg, a cărui companie va dezvolta proiectul parcului.
Skolkovo are nevoie de sprijinul marilor companii din industria IT globală pentru dezvoltarea unui complex de înaltă tehnologie, care să atragă specialişti de top din diverse domenii pentru a lucra în centrul de lângă Moscova.
Centrul Skolkovo, denumit şi Silicon Valley din Rusia, urmează să fie construit la 20 de kilometri de Moscova şi va viza cinci domenii de cercetare: energie, IT, comunicaţii, tehnologii nucleare şi biomedicină.
Costurile proiectului, care ar urma să fie suportate în mod egal de stat şi de investitori privaţi, sunt estimate la mai multe miliarde de dolari.