Nicușor Dan, primarul general al Capitalei și candidat independent pentru aceeași funcție, susținut de ADU (USR, PMP, FD), i-a îndemnat pe alegătorii de dreapta să vină la vot duminică, 9 iunie, căci dacă electoratul de stânga se va mobiliza mai bine, Primăria Capitalei va fi câștigată de candidatul PSD.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Actualitatea”, moderată de Tudor Mușat pe B1 TV.
Întrebat cum și-ar caracteriza acest mandat și cum îl vede pe următorul, Dan a răspuns: „Acest mandat a fost un mandat de heirup, în care am avut de astupat o gaură financiară, am avut de închis niște proiecte, că altfel pierdeam fondurile europene – Glina, tramvaie, autobuze electrice – a fost și despre a da o direcție de dezvoltare acestui oraș – noile tramvaie, semaforizarea inteligentă. Deci eu cred că, pentru acest oraș cu multe probleme, în sfârșit ne-am uitat la ele în mod real și am văzut care sunt și le-am și prezentat public. Pe de altă parte, ne-am preocupat să găsim acele soluții mari pentru problemele mari pe care orașul le are”, a declarat primarul general.
Întrebat care e mesajul său pentru alegători, Nicușor Dan a răspuns: „Să vină la vot, pentru că e aceeași luptă între dreapta și stânga pe care am avut-o acum 4 ani, acum 8, acum 12 ani. Avem un bazin de dreapta anti-PSD, un bazin de stânga PSD. Dacă bazinul nostru se mobilizează mai bine, câștigăm. Dacă bazinul lor se mobilizează mai bine, pierdem. Să vină la vot duminică, pe 9 iunie!”.