Mi-a lipsit pupincurismul să rămân premier. Grindeanu: Am avut miniştri care trebuiau să se raporteze la "Daddy"

Publicat: 07 07. 2017, 13:14
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Sorin Grindeanu a oferit un interviu vineri în care a făcut acuzații extrem de grave asupra felului în care este condus PSD și asuprea implicării exagerate a lui Liviu Dragnea în activitatea guvernamentală.

Fostul premier susține că lucrează la un proiect intern pentru PSD, alături de mai mulți colegi, scopul acestuia fiind de a stopa "dezastrul" actual din partid cauzat de Liviu Dragnea.

"Eu sunt membru al acestui partid de 21 de ani. Nu am venit de la PD ca domnul Liviu Dragnea. Pe mine mă interesează foarte mult că PSD să funcţioneze conform statutului. Acest lucru nu se întâmplă în acest moment în PSD. Nu e foarte clar. S-a scos statutul de pe site, dacă va aduceţi aminte în acele zile. Lucruri legate de respectatarea statutului…în acest moment sunt în aer. Nu neapărat acum, ci de vreun an jumate.

Singura structură care funcţionează acum e CEx, acest pluton de execuţie", a afirmat Grindeanu într-un interviu acordat Mediafax.

Grindeanu a afirmat că prevede un viitor foarte urât pentru PSD dacă rămâne sub conducerea lui Liviu Dragnea, conducere ce ar putea cauza unui eșec răsunător în alegeri.

"Ceea ce se întâmplă într-un an şi jumătate în PSD mă preocupă. Această ultracentralizare se datorează managementului defectuos al d-lui Liviu Dragnea şi care, va duce acest management la un eşec răsunător la viitoarele alegeri", a afirmat Sorin Grindeanu.

"Pentru binele PSD, în acest moment e nevoie de o schimbare de leadership. E evident acest lucru, dar nu rezolvă problema. Dacă pleacă Liviu Dragnea şi vine cineva de acelaşi tip n-am rezolvat problema. Problema e structurală – de a reporni motoarele interne ale PSD, de a pune în funcţiune structurile, de a respecta statutul, de a reface, de a umbla la acea fisură care există în acest moment între conducerea centrală şi teritoriu, acele sute de mii de oameni. De aceea cred că schimbarea e necesară, dar nu rezolva problema de fond dacă nu începem să lucrăm la aplicarea statutului", a mai declarat fostul premier.
Sorin Grindeanu a dezvăluit și un motiv pentru care treaba nu a mers bine în interiorul guvernului său și anume că miniștrii se duceau să raporteze la Liviu Dragnea și nu veneau la el.

"În urmă cu 2-3 săptămâni, am fost la Ministerul Finanţelor, întâlnire cu domnul fost ministru Viorel Ştefan, cu secretarii de stat, conducerea ministerului, cu ANAF-ul şi cei din conducerea ANAF. Sigur că avem cea mai mare creştere economică. Noi mai avem timp să reparăm aceste lucruri, să punem în mişcare. Eu am vrut şi am transmis. Sunt un om căruia nu îi place conflictul. Sunt un om al dialogului. Ei ştiau să se raporteze la Daddy şi nu la primul ministru, el era extrem de bucuros", a dezvăluit Grindeanu.

Întrebat de jurnaliștii care i-au luat interviul ce i-a lipsit pentru a fi în continuare premierul României, Sorin Grindeanu a răspuns decis "pupincurismul".