„Mi-am riscat viaţa la Revoluţie pentru voi, jegurilor!“: Mesajul jignitor al preşedintelui PSD Diaspora către un ziarist care i-a corectat greșelile gramaticale dintr-un text

Publicat: 01 04. 2016, 18:34

Președintele PSD Diaspora, deputatul Cătălin Rădulescu, s-a înfuriat după ce un jurnalist i-a atras atenția public că batjocorește gramatica limbii române.

Mihai Paul Codunas, redactorul-şef al site-ului epitesti.ro, l-a taxat pe deputatul Cătălin Rădulescu după ce parlamentarul argeşean, abia condamnat la închisoare cu suspendare într-un dosar DNA, a început să-şi plângă de milă pe Facebook, scrie Adevărul.

„Plâng într-una. Nu pot să cred” a scris deputatul pe contul personal din reţeaua socială.

Jurnalistul l-a ironizat ulterior pentru cratima folosită greşit

Reacţia parlamentarului de Argeş, care este şi preşedintele PSD Diaspora, a fost una virulentă.

”Jegurile şi Securiştii se uită la Greşelile Gramaticale care apar uneori din cauza neatenţiei şi stării în care eşti. Nu dau doi bani pe aceste jeguri, sunteţi zero pentru mine, jurnalişti de doi bani, nu vă datorez nimic, voi îmi datoraţi mie pentru că puteţi scrie şi vorbi liber pentru că mi-am riscat eu viaţa la Revoluţie pentru voi jegurilor”, i-a transmis deputatul jurnalistului.

Nu este pentru prima dată când președintele PSD Diaspora este ținta glumelor jurnaliștilor. Acesta a mai fost în mijlocul atenției presei și când a pozat în lenjerie intimă.

Și atunci Cătălin Rădulescu a reacționat printr-un limbaj violent.

“Mai homosexualule, tu Dumitrica, care dai articole cu mine: care morţii matii acte de corupţie sunt eu judecat, si unde ai văzut ca am eu sechestru pus pe avere ? Eu pt acte de corupţie care am sesizat public când ai mei din psd erau corupţi ? Mie mi s-a făcut un dosar politic in care sunt acuzat ca imi întrebam directorii si administratorul ce făceau in compania mea, si ca un jeg cel mai corupt din Argeş IVANESCU ca sa se răzbune a făcut declaraţie mincinoasa. Aşa ca taci in morţii matii din gura, ca nu am ajuns eu care am făcut Revoluţie in România sa fiu criticat de un neica nimeni”.

Pe 30 martie 2016, deputatul Cătălin Rădulescu a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 1 an şi 6 luni de închisoare cu suspendare după ce a fost găsit vinovat de dare de mită şi acte de comerţ ilegale. Decizia Instanţei Supreme poate fi însă contestată.