Mihai Chirica, la un pas să fie dat AFARĂ din din PSD

Publicat: 16 02. 2017, 08:38
Foto: Jurnalul National

PSD Olt a decis miercuri, în cadrul Comitetului Executiv Judeţean, să ceară excluderea vicepreşedintelui partidului Mihai Chirică din PSD, a anunţat preşedintele PSD Olt, senatorul Paul Stănescu.

Acesta a anunțat într-o conferinţă de presă, că PSD Olt solicită excluderea din partid a lui Mihai Chirică, primarul Iaşiului, deoarece acesta „a vorbit în calitate de vicepreşedinte al partidului”.

„Poate să vorbească din afara partidului. (…) Nicio problemă. Nu cineva a avut ceva personal cu Mihai Chirica. (…) El trebuia să vină să stea de vorbă cu conducerea partidului, să discute, ce nemulţumiri are, pentru că el a fost primul care a spus că nu e de acord cu Sevil Shaideh că a vorbit el cu (…) mitropolitul Banatului că nu e în regulă şi el imediat a ieşit public", a completat Stănescu.

Primul lucru adoptat de comitetul Executiv al PSD Olt este susţinerea preşedintelui partidului şi a Cabinetului al cărui lider este Sotin Grindeanu.

„Prima rezoluţie se referă la susţinerea guvernului Grindeanu dar şi a conducerii partidului, în speţă a domnului preşedinte Liviu Dragnea, în continuare. (…) Organizaţia Olt acordă susţinere totală atât pentru guvern cât şi pentru conducerea partidului" a subliniat Marius Oprescu, Preşedintele executiv al PSD Olt, potrivit stiripesurse.ro.