Ministerul Educației anunță o decizie importantă pentru școli și universități, după aprobarea unei ordonanțe care deblochează mai multe concursuri de angajare. Măsura vizează ocuparea posturilor didactice și continuitatea activității în anul școlar și universitar 2026-2027.
Executivul a aprobat, în ședința din 16 aprilie, o ordonanță de urgență care modifică legislația privind măsurile fiscal-bugetare. Prin această intervenție, autoritățile permit reluarea concursurilor blocate pentru mai multe categorii de posturi din educație.
„În şedinţa de Guvern de astăzi, 16 aprilie, a fost aprobată Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea Legii nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi luarea unor măsuri în domeniul educaţiei”, arată Ministerul Educaţiei, joi, într-un comunicat de presă.
Ministerul precizează că noul act normativ oferă baza legală pentru ocuparea posturilor didactice de predare din învățământul preuniversitar de stat, a pozițiilor de asistent universitar și pentru promovările din instituțiile de învățământ superior.
Măsura privește atât școlile și liceele, cât și universitățile, unde existau blocaje administrative importante. În învățământul preuniversitar, profesorii pot fi angajați prin mai multe formule contractuale, în funcție de tipul postului disponibil.
Reprezentanții ministerului explică faptul că există contracte pe perioadă nedeterminată, angajări pe durata viabilității postului, contracte determinate de cel mult un an școlar și activitate în regim de plată cu ora, relatează Digi24.
Pentru universități, ordonanța permite ocuparea posturilor de asistent universitar și reluarea promovărilor academice, considerate esențiale pentru funcționarea normală a instituțiilor de învățământ superior.
Ministerul susține că numeroase contracte temporare urmau să înceteze automat până la finalul lunii august 2026 sau la încheierea cursurilor. Fără o intervenție rapidă, multe unități riscau să intre în noul an fără suficient personal.
„Necesitatea adoptării acestei ordonanţe de urgenţă este dată de faptul că pentru cadrele didactice angajate pe perioadă determinată de cel mult un an şcolar sau în regim de plata cu ora contractele individuale de muncă încetează de drept până la data de 31 august 2026, respectiv la data finalizării cursurilor. Prin adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă se creează cadrul legal pentru asigurarea resursei umane necesare în anul şcolar şi universitar 2026-2027 şi, implicit, pentru continuitate în sistemul naţional de educaţie”, transmit reprezentanții instituției.