Ministru britanic: Relația Londra – București valorează prea mult pentru a lăsa tema imigrației să devină una problematică

Publicat: 13 03. 2013, 10:25
Ministrul britanic pentru afaceri europene, David Lidington, aflat la București, a explicat că parteneriatul bilateral dintre Londra și București este prea valoros pentru a permite ca subiectul românilor care...

Ministrul britanic pentru afaceri europene, David Lidington, aflat la București, a explicat că parteneriatul bilateral dintre Londra și București este prea valoros pentru a permite ca subiectul românilor care imigrează în Marea Britanie să devină unul problematic.

„Acesta este un subiect important, care ridică îngrijorări de înţeles, dar eu cred că relaţia noastră valorează prea mult pentru a permite acestei teme să devină una problematică. Şi vreau să fiu clar. Marea Britanie îşi va deschide piaţa muncii lucrătorilor români şi bulgari de la începutul lui 2014. Este obligaţia noastră prin Tratat să facem asta şi nu avem nicio intenţie să procedăm altfel. Recunoaştem impactul pozitiv al cetăţenilor europeni care pun în practică libertăţile lor fundamentale. De aceste libertăţi se bucură zilnic şi nu mai puţin de 1,5 milioane de cetăţeni britanici care trăiesc şi lucrează sau studiază în alte ţări din UE”, a afirmat marţi seară într-o conferinţă la Colegiul Noua Europă oficialul britanic, aflat în vizită la Bucureşti.

Lidington a subliniat că executivul britanic recunoaște și apreciază contribuția românilor pe piața muncii din Marea Britanie, concluzând că una din cele mai importante realizări ale UE este îndepărtarea barierelor pentru ca cetățenii europeni să circule liberi.

Pe de altă parte, el a asigurat că măsurile pregătite de guvernul britanic pentru restricţionarea accesului imigranţilor la sistemul de beneficii sociale nu va fi unul discriminatoriu, informează Mediafax.

„În Marea Britanie construim un sistem de imigraţie care să funcţioneze în interesul nostru naţional, susţinând economia noastră prin atragerea celor mai bune talente din întreaga lume, inclusiv din România şi Bulgaria, iar în acelaşi timp să ne protejeze serviciile publice şi sistemul de asigurări sociale şi încercând să pună capăt imigraţiei ilegale şi abuzurilor la adresa sistemului. Luna trecută premierul nostru a avut o reuniune cu miniştrii pe această temă şi noi avem în vedere nişte reguli comune cu privire la accesul la beneficiile sociale, la locuinţe, sistemul medical şi alte servicii. Orice măsuri cu privire la emigraţia din UE în Marea Britanie se vor aplica în mod egal cetăţenilor din toate statele membre. Nu va fi nicio discriminare cu privire la origine”, a mai afirmat Lidington.