Ministrul de justiție din Iran consideră că ”nu este nevoie” să se repete execuția bărbatului care a supraviețuit primei sentințe
Ministrul iranian de Justiție spune că ”nu este nevoie” ca un om care a supraviețuit unei execuții prin spânzurare să fie spânzurat din nou.
Mostafa Purmohammadi consideră că repetarea execuției în cazul acestui bprbat ar putea cauza daune imaginii Iranului, relatează BBC News.
Totuși, guvernul iranian nu deține nicio autoritate asupra sistemului judiciar din țară, care trebuie să decidă dacă va avea loc o a doua spânzurare sau nu.
Autorităţile iraniene intenţionează să repete execuţia prin spânzurare a unui traficant de droguri care a supravieţuit primei aplicări a sentinţei de condamnare la moarte.
Alireza M, un bărbat condamnat pentru trafic de droguri, a fost spânzurat în urmă cu câteva zile, într-un penitenciar din oraşul iranian Bojnord. Cu toate acestea, bărbatul a fost găsit în viaţă la morgă.