Ministrul Educației a explicat noua programă pentru elevii de liceu. „Modelul pe care îl avem nu mai poate continua”

Publicat: 26 02. 2025, 12:59
Daniel David, ministrul Educației. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a participat, miercuri la „Ora Guvernului”, în Senat, fiind invitat de AUR.

Nivelul de alfabatismfuncțional a atins cote uriașe

Ministrul Educației a vorbit despre introducerea celor trei materii, Istoria România, Geografia României și Gramatica limbii române la nivelul programelor de liceu, conform Adevărul.

„Vreau să vă spun că acest ministru va fi cel care va readuce elementele de cultură națională, după 20 de ani, în școală. Poate că nu stiți, dar Istoria României, Geografia României, Gramatica Limbii române nu există la nivel de liceu. Vă rog să notăm acest lucru pentru că este foarte important”, a spus Daniel David.

Acesta a adăugat că modelul din prezent nu a mai adus rezultate de 20 de ani, drept pentru care nivelul de alfabetism functional a atins cote uriașe, ceea ce înseamnă că este nevoie de o schimbare în acest sens.

„Modelul pe care noi îl avem în acest moment în liceu este un model care de 20 de ani nu produce rezultate bune. Nivelul de analfabetism funcțional este prea mare. Intra copii creativi, inteligenți și ies oameni cu un nivel prea mare de analfabetism funcțional. (…) Modelul pe care îl avem nu mai poate continua (…) Eu cred că oamenii inteligenţi ajung la concluzii proaste dacă pornesc de la premise de proaste, dar tot oamenii inteligenţi ajung la concluzii bune dacă pornesc de la permise bune”, a mai punctat ministrul.

Proiectul ar urma să fie prezentat în luna mai

Daniel David a mai transmis că planurile-cadru se află în dezbatere până în data de 6 martie 2025, iar în luna mai 2025 ar urma să fie prezentat, după ce se vor integra toate informațiile din perioada dezbaterilor.

„Sper ca după mai mult de 20 de ani să fiu ministrul care readuce istoria românilor şi a României şi geografia României ca disciplină de sine-stătătoare în curriculum naţional”, a mai adăugat ministrul Educației.