Ministrul Educației, despre scenariile luate în calcul la o incidență mai mare de 6 la mie. Sorin Cîmpeanu: Avem două ipoteze. Consiliul Național al Elevilor a solicitat să meargă toți în online (VIDEO)

Ministrul Educației, despre scenariile luate în calcul la o incidență mai mare de 6 la mie. Sorin Cîmpeanu: Avem două ipoteze. Consiliul Național al Elevilor a solicitat să meargă toți în online (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / George Călin

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a explicat că autoritățile analizează două scenarii pentru desfășurarea activității didactice în eventualitatea în care o localitate trece de pragul de 6 la mie ca rată de infectare. Un scenariu ar fi ca toți elevii să treacă în online; celălalt scenariu este cel hibrid, în care merg la cursuri cu prezență fizică doar cei care sunt vaccinați.

Oficialul a menționat că primul scenariu a fost cel agreat de Consiliul Național de Elevilor, spunând totodată că rămâne de văzut ce se va întâmpla cu creșele și grădinițele în această situație. În plus, există și elevi de școală care nu sunt eligibili pentru vaccinare, având în vedere că serul este disponibil doar pentru persoane cu vârste de cel puțin 12 ani.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, despre scenariile luate în calcul la o incidență mai mare de 6 la mie

„Peste 6 la mie, avem două ipoteze. Una care nu diferenţiază între vaccinaţi şi nevaccinaţi – merg toţi în online. Consiliul Naţional al Elevilor a solicitat această măsură – online, pentru că scenariul hibrid este unul care a generat pierderi foarte mari. Scenariul hibrid ar face dificile recuperările din această perioadă”, a declarat ministrul Educației, marți, în videoconferința premierului cu prefecții.

Ipoteza propusă va fi stabilită în urma consultărilor cu Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății, și reprezentanții CNSU și INSP, a precizat Sorin Cîmpeanu.

„Va trebui să vedem peste 6 la mie ce facem cu creşele şi grădiniţele”, a adăugat el.

Ministrul Educației spunea recent că școlile sunt cele mai sigure medii după cele spitalicești, precum și că, în cazul îmbolnăvirilor, lucrurile vor fi judecate la nivel de clasă.

„Testarea se va face doar pentru cazurile simptomatice. Atunci când într-o clasă apare un caz, o îmbolnăvire, se va face testare. Am înțeles că ne întrebăm de ce se face testarea. Testarea se face pentru ca în situația în care toți elevii din clasă, cu excepția celui confirmat, sunt testați negativ școala să se poată derula în continuare cu prezență fizică. La apariția unui al doilea caz, sigur că vor intra în online toți sau există și această ipoteză pe care o luăm în considerare, de a permite accesul celor care sunt vaccinați, accesul cu prezență fizică”, explica ministrul, duminică, la Digi 24.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`