Ministrul Energiei: Lucrăm la Strategie Energetică a României. Vom aduce şi partea de consultanţă pe partea de modulare economică

Publicat: 22 02. 2016, 13:30

În această toamnă, Ministerul Energiei va finaliza Strategia Energetică a României, valabilă pentru perioada 2016 – 2030.

Potrivit ministrului Victor Grigorescu, capitolele documentelui vor fi lansate în dezbatere publică pe parcurs ce vor fi redactate, scrie Mediafax.

„Strategia o face Ministerul Energiei, este o strategie a României. Avem câteva sute de specialişti care, într-un fel sau într-altul, sunt în dialog cu noi pe marginea Strategiei Energetice. Îmi este de fiecare dată dificil să alcătuim un grup de lucru, pentru că de fiecare dată vom lăsa pe cineva în afara lui din motive strict obiective, de spaţiu, de lipsă de eficienţă a dialogului, efectiv este foarte complicat. Dar vă asigur că, pentru fiecare om sau companie care doreşte să participe la acest exerciţiu important, va exista o modalitate în care poate să contribuie”, a spus ministrul.

Acesta susține că ministerul va atrage și consultanți pe partea de modulare economică, documentul incluzând și o evaluare macro.

„Vom aduce şi partea de consultanţă pe partea de modulare economică în ideea de a avea şi o bază dincolo de discuţii, de filosofia sistemului, să avem şi o parte de evaluare macro strict orientată pe zona asta. Veţi vedea elemente de dezbatere încă dinainte, pe măsură ce mai facem câte un capitol sau mai obţinem o anumită claritate cu privire la dezbatere, veţi vedea minute ale reuniunilor, veţi vedea documente de etapă puse în dezbatere publică. Doar nu o să venim la sfârşitul toamnei cu un singur document şi să vă rugăm în zece zile să vă pronunţaţi, nu. E un proces interactiv de durată”, a precizat Grigorescu.

Acum, România are o strategie națională adoptată în 2007, valabilă până în 2020.