Ministrul Justiției: Am văzut acest discurs, cum că PSD a stricat Legile Justiției. V-aș invita să vedeți cine era ministru când s-a inițiat această politică legală de pensionarea la 48 de ani și veți vedea că nu prea are legătură cu PSD (VIDEO)
Radu Marinescu (PSD), ministrul Justiției, a declarat luni, pentru B1 TV, că nu PSD a stricat legislația în ce privește vârsta de pensionare a magistraților, ci a făcut pași pentru a o repara. În condițiile în care la Senat există un proiect de lege privind creșterea etapizată a vârstei de pensionare a magistraților, Marinescu a vorbit și despre îngrijorările că magistrații se vor pensiona în masă pentru a prinde legislația mai favorabilă, declanșând astfel un blocaj al sistemului. „Da, trebuie să mergem spre 65 de ani”, a admis, totuși, ministrul Justiției.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Special B1”, moderată de Nadia Ciurlin pe B1 TV.
Marinescu, despre PSD și legislația privind vârsta de pensionare a magistraților
„Am văzut și recent și cu mai mult timp în urmă că există acest exercițiu pur retoric, dar cam lipsit de conținut, în ce privește Legile Justiției, că PSD le-a stricat pe toate și a făcut nu știu ce rele. V-aș invita să faceți un exercițiu de rigoare și adevăr istorico-juridic și să vedeți cine era ministru al Justiției când s-a inițiat această politică legală de pensionarea la 48 de ani și atunci veți vedea că nu prea are legătură cu PSD.
În 2023, s-a adoptat o lege care a transferat vârsta de pensionare către 60 de ani, cu acea etapizare care a fost consecința unor evaluări făcute de CCR. Deci dacă discutăm de PSD, orientarea a fost de a muta vârsta către 60 de ani, mult mai înaintată decât cea care era anterior”, a declarat ministrul Justiției.
Acesta a mai afirmat că Legile Justiției din 2022 au fost adoptate după o discuție cu Comisia Europeană și reprezintă jalon în PNRR, „deci trebuie să fim extrem de atenți când modificăm aceste legi, pentru a nu periclita atragerea unor sume de bani din PNRR”.
Marinescu, reacție la îngrijorările legate de pensionarea în masă a magistraților
„Înțeleg că există îngrijorări cu privire la stabilitatea statului magistratului și evident că apreciez că e legitimă exprimarea acestor îngrijorări de către reprezentanții magistraturii. În egală măsură, e evident că prin programul de guvernare s-a propus o egalizare a vârstei de pensionare din perspectiva unei rațiuni de justiție socială, ca și magistrații să ajungă la vârsta standard de pensionare din România.
Există un proiect de lege în Senat și urmează să se stabilească varianta cea mai adecvată, care corespunde și exigențelor de constituționalitate, să asigure și perspective de stabilitate în ce privește statutul magistraților, dar să asigure și dezideratul realizării acestui obiectiv al programului de guvernare. (…)
Plecarea din sistem a magistraților la o vârstă a plenitudinii profesionale, unei experiențe depline e o pierdere a unei resurse umane, care foarte greu poate fi înlocuită. Am discutat despre INM și să se facă aceste școlarizări. Ies din băncile INM tineri magistrați care-și încep cariera în instanțe, parchete, dar trebuie să treacă un timp semnificativ pentru ca aceștia să capete experiența și vechimea necesare pentru a putea profesa în instanțele superioare. Deci această chestiune nu se poate rezolva prin mărirea cifrei de școlarizare a INM.
Pe de altă parte, e foarte important să păstrăm în sistem magistrații cu experiență. (…)
Dacă cineva îndeplinește condițiile de pensionare acum, sigur că poate face demersuri pentru a valoriza pensionarea. Deci dacă magistrații vor să iasă la pensie, nu-i poate opri nimeni. Noi i-am încurajat să rămână în sistem, că avem mare nevoie de cei cu experiență și vechime, să mențină stabilitatea sistemului.
Ministerul face eforturi și va face constant pentru a realiza acele modificări legislative, elemente de digitalizare, orice demers în colaborare cu CSM, PG , ICCJ pentru a simplifica procedurile, pentru a avea infrastructură. Facem tot ce depinde de noi instituțional pentru a avea condiții bune de lucru. Dar în ce privește rămânerea și nerămânerea, e o opțiune personală”, a mai declarat ministrul Radu Marinescu, pentru B1 TV.