Ministrul Justiției trimite la CSM, miercuri, propunerile pentru șefia parchetelor: Gabriela Scutea la Parchetul General, Crin Bologa la DNA și Giorgiana Hosu la DIICOT (VIDEO)

Publicat: 21 01. 2020, 10:23
foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Cătălin Predoiu, ministrul Justiției, a anunțat, marți,propunerile de procurori-șefi pentru cele mai importante parchete din țară. Astfel, demnitarul va înainta, miercuri, către CSM, pentru avizare,Gabriela Scutea pentru Parchetul General, Crin Bologa pentru DNA, respectiv Giorgiana Hosu pentru DIICOT.

„Voi înainta propunerile către CSM Secția de procurori, în vederea avizării, în termenul anunțat inițial de Ministerul Justiției, respectiv mâine, 22 ianuarie. Între 27 și 31 ianuarie, Ministerul Justiției va continua interviurile cu candidații anunțați pentru celelalte funcții, după aceeași procedură, iar anunțurile vor fi făcute până la termenul stabilit, anunțat în termenul prealabil de asemenea, respectiv până la 3 februarie, pe măsură ce voi forma decizia de propunere”, a declarat Cătălin Predoiu, la Ministerul Justiției.

Ministrul a explicat că „proceduraeste în curs, urmează etapa avizării la CSM Secția procurori și decizia președintelui României”.

„De aceea nu voi face foarte multe comentarii. Voi face doar câteva precizări cu privire la procedura de selecție și rațiunea selecției. După cum știți, am desfășurat o procedură laborioasă bazată pe analiza unor dosare profesionale consistente și a unor interviuri temeinice desfășurate în deplină transparență, în fața unei comisii de interviu, compusă atât din reprezentanți ai MJ, cât și din reprezentanți ai CSM, INM, respectiv ASE. Am ales candidații care au prezentat simultan competență și experiență. M-am ferit de experimente, pentru că situația în care se află Ministerul Public nu permite experimente”, a mai spus Cătălin Predoiu.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.