Ministrul Muncii a dezvăluit asul din mânecă folosit de PSD la moțiunea de cenzură: „Emoții ai tot timpul şi când ești la putere şi când ești în opoziție”

Publicat: 02 10. 2019, 16:08
Foto: Facebook / Marius Budai

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că nu are emoţii în ceea ce priveşte moţiunea de cenzură, precizând că demersul opoziției nu va avea succes, deoarece PSD are o soluție secretă.

„Cum o să ne strângem bagajele? Noi avem treabă de făcut. Emoții ai tot timpul şi când ești la putere şi când ești în opoziție. Sâmbătă se va vota moțiunea şi vom vedea dacă pică sau trece, eu zic că pică. (…) Eu am spus tot timpul că avem şi noi un as în mânecă, chiar dacă au semnat mai mulți moțiunea, vom vedea rezultatul. (…) Aici nu este vorba de PSD sau de PNL, este vorba de guvernarea unei țări. (…) Nu pot să dau scorul, pot să vă spun că pică moțiunea. PSD este mobilizat pentru a guverna România”, a afirmat Budăi, la Parlament, potrivit Agerpres.

El a mai precizat că parlamentarii care au semnat textul moţiunii nu o vor vota sâmbătă.

„Nu ne-a cerut nimeni, nu a fost această solicitare”, a spus Budăi.

„Este o luptă politică democratică în cadrul constituțional, colegii din opoziție luptă cu instrumentele dumnealor, noi avem discuțiile noastre, e normal, e democrație şi e corect să fie aşa atunci când te păstrezi într-o linie decentă şi în cadrul constituțional. Repet – avem un as în mânecă, asul organizării”, a adăugat Budăi.