Ministrul Muncii anunță controale extinse la unitățile protejate autorizate, după ce sistemul ar fi funcționat ani la rând fără verificări reale. Florin Manole spune că statul începe o acțiune amplă împotriva abuzurilor și promite schimbări rapide.
Ministrul a anunțat că a semnat ordinul prin care echipe mixte au mers deja în teren pentru verificări. Potrivit acestuia, până de curând nu ar fi existat aproape deloc control asupra acestor entități.
„Am semnat un ordin prin care echipe mixte de control sunt deja în teren pentru a verifica unităţile protejate autorizate, pentru că până recent nu exista niciun control real al acestor unităţi („zero controale”)”, a anunțat ministrul Muncii.
Florin Manole a transmis și un mesaj dur privind folosirea facilităților fiscale. „Închidem robinetul băieţilor deştepţi care folosesc unităţile protejate autorizate ca să maximizeze profituri şi să profite de facilităţile fiscale”.
Ministrul Muncii afirmă că instituțiile nu au avut resurse suficiente pentru supravegherea sistemului. El a explicat că numărul redus de inspectori a făcut imposibil un control eficient.
„Cu un singur om la Corpul de Control nu poţi supraveghea un întreg sistem în care sunt 950.000 doar beneficiari persoane cu dizabilităţi”. În opinia sa, situația nu mai poate continua în aceeași formă.
Manole mai spune că actuala legislație este prea permisivă și lasă loc interpretărilor. Din acest motiv, Guvernul pregătește și modificări normative.
Un alt reproș vizează procedura de aprobare, unde documentele contau mai mult decât realitatea din teren. Oficialul susține că verificările înainte de autorizare lipseau complet.
„Practic, pe hârtie, totul poate arăta bine, poate arăta perfect, fără ca cineva să verifice realitatea.” El a adăugat că unele activități se desfășurau în alte locații decât cele autorizate inițial.
Potrivit legii, unitățile protejate sunt structuri create de persoane fizice sau juridice care angajează persoane cu dizabbilități.