Ministrul Sănătății, contrazis de FMI: Nicolăescu a spus că nu a discutat cu delegația despre finanțarea spitalelor private, dar Erik de Vrijer susține contrariul
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a spus zilele trecute că nu a discutat cu oficialii FMI despre finanţarea sectorului sanitar privat. Astăzi însă, şeful misiunii FMI în România, Erik de Vrijer, a precizat că a discutat cu ministrul Nicolaescu şi acest subiect.
„Aveți o obsesie. Nimeni de la FMI n-a comentat această temă. N-a fost pe agenda noastră. Dacă dvs îi credeți pe cei care vă dezionformează, treaba dumneavoastră. Eu am spus-o responsabil, ca un oficial al statului român, că o asemenea temă n-a existat”, a spus Nicolăescu.
Declaraţia ministrului Sănătăţii a fost contrazisă astăzi chiar de şeful misiunii FMI în România.
„Am discutat să facem distincţia între spitalele publice şi de stat. Am discutat cu ministrul să începem să definim un pachet de bază de asigurări medicale care să fie plătite de serviciile de stat, dar care să se înscrie în capacităţile financiare ale sistemului naţional de asigurări. Dacă aveţi nevoie de provideri de servicii de sănătate privaţi, ceea ce în mod evident aveţi nevoie, atunci nu este o idee bună să începeţi să discriminaţi între providerii de servicii medicale private şi providerii de servicii medicale publice. Nu am discutat foarte mult despre asta, dar am discutat despre cum să eficientizăm sectorul de sănătate şi cum să abordăm o reformă mai profundă”, a relatat Erik de Vrijer, şeful misiunii FMI în România.
http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf